Liviu Dragnea este distrus! Informațiile oferite de Luju.ro  indică că în cazul cauzei aflată pe rolul Tribunalului București,  care a fost înregistrată sub nr. 65/3/2020, soluționarea va fi dată de către judecătoarea Rebecca Zinca Dinu. Aceasta a și fixat primul termen pe 17 ianuarie 2020.

Ea este, potrivit sursei menționate, unul dintre magistrații care a protestat împotriva reformelor la Legile Justiției, acuzând clasa politică de atunci, în frunte cu Liviu Dragnea, ca atentează la legile de funcționare ale magistraților pentru a subordona Justitia politicului.

Potrivit sursei citate, judecătoarea Dinu este cunoscută pentru că a emis, în septembrie 2019, mandatul de aducere solicitat de DIICOT a Monicăi Melencu, mama Luizei Melencu, tânăra răpită de Gheorghe Dinca. Aceiași judecătoare a desființat un rechizitoriu DNA, confirmat de procurorul Marius Iacob, în cazul președintelui UGIR, Cezar Coraci, restituind dosarul pentru alte cercetări.

Termenul care îi dă fiori lui Dragnea

Pe de altă parte, contestația la executare formulată de Liviu Dragnea la Înalta Curte a fost repartizată unui complet de judecători (C4) format din Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Ioana Alina Ilie. Arată. În acest caz, primul termen a fost stabilit pentru 30 ianuarie 2020.

Luju.ro  indică că judecătorul Ionuț Matei, fost vicepreședinte al instanței supreme și fost șef al Structurii de securitate a ICCJ a devenit celebru datorită condamnărilor pe care le-a dat în cazurile lui Adrian Năstase, Nicușor Constantinescu, Dan Șova, Elena Udrea, Rudel Obreja, Adrian Severin, Adrian Toni Neacsu etc..

Judecătorul Matei a fost unul dintre magistrații care s-au opus sesizării CCR cu privire la modul de compunere a completelor de 3 judecători.