Antonis Perris este un fiu devotat. Când mama sa în vârstă a fost diagnosticată cu Alzheimer, în urmă cu patru ani, nu s-a pus problema pentru a o pune într-o facilitate de stat.

El ar fi avut grijă de mama sa acasă în Atena şi ar fi înfruntat viitorul împreună cu ea.

Dar după lucrurile au început să devină din ce în ce mai rele.

“Problema este că nu eram pregătit când criza economică a lovit şi nu aveam sufiecienţi bani în cont”, scrie muzicianul şomer în vărstă de 60 de ani.

“Cardul meu de credit era la limită, nu aveam suficientă mâncare pentru a trăi. Am trăit o dramă fără sfârşit. Are cineva o soluţie pentru mine? Lideri ai lumii, care aţi adus această criză financiară, voi toţi avei nevoie de ştreang!”, a scris Perris despre disperarea sa într-o cameră de discuţii pe internet în urmă cu trei săptămâni.

Apoi, într-o dimineaţă, el şi-a condus mama pe acoperişul blocului cu cinci niveluri. Mână în mână, ei au sărit.

Nu cu mult timp în urmă, acest episod ar fi fost un scandal naţional. Astăzi, este o altă poveste tragică dintr-o notă de subsol a unei societăţi ajunsă în pragul colapsului.

Luni dimineaţă, naţiunea elenă s-ar putea trezi într-un scenariu de coşmar. Automatele bancare încep să rămână fără bani. Rafturile magazinelor sunt rase de familiile înspăimântate de gândul că hrana s-ar putea epuiza.

Sunt cozi în jurul blocului pentru ultimele fentări ale staţiilor de benzină, unde livrările se vor întrerupe. În circa o zi sau două, protestele s-ar transforma în jafuri şi acte haotice de violenţă împotriva străinilor. Copleşită, poliţia s-ar retrage în bazele ei. Cei mai vulnerabili cetăţeni s-ar baricada în casele lor şi s-ar ruga.

Treptat, ţara care a dat lumii cuvântul „democraţie” va ajunge să cadă la nivelul unui alt cuvânt pe care l-a creat – „ANARHIE”.

Pentru mulţi, însă, este greu să prevadă cât de mult pot cădea.

Elena Papoutsi, în vârstă de 49 de ani, este o femeie mândră. Fiică a unui profesor, ea a lucrat ca asistentă timp de 27 de ani şi are o fată la facultate.

Ea este încă una dintre grecii din clasa de mijloc pe care jurnalistul de la dailymail a găsit-o într-o seară printre nomazii fără casă şi cei cu dizabilităţi mintale aşteptând la coadă în central Atenei pentru o supă de pui.

Un bol de plastic cu paste va fi singura masă copioasă dintr-o zi a Elenei.

“Mi-au tăiat salariul, a trebuit să lucrez mai multe ore şi nu îmi mai pot plăti facturile deloc”, spune ea încet, înainte de a izbucni în lacrimi.

“Cum pot fi eu o mamă când nu-mi mai pot permite să mă susţin singură?”. Ea ţine încă în mână o geantă modernă decolorată, luată de la un boutique din Atena, agăţându-se astfel de ceea ce a mai rămas din demnitatea ei.

Dar, la fel ca şi prietenul său şomer şi companion de cină, ea spune că nu mai are nici o speranţă.

 „Ei vor ca noi să votăm? Pentru cine? Bogaţii vor deveni mai bogaţi, iar săracii mai săraci. Nu ar putea fi mai rău”, spune ea.

Vedem improbabil această naţiune făcând implozie imediat ca o consecinţă a votului de duminică.

Cel mai probabil vom avea o amânare şi negocieri politice – exact ca incertitudinea enervantă ce a urmat după ultimele alegeri din mai, de când Grecia a rămas fără guvern.

Dar criza se adânceşte şi toată lumea ştie că această stare de fapt nu mai poate continua mult.

Grecia cumpără timp. În cele din umă, grecii vor trebui să aleagă între a înghiţi pachetul de austeritate impus de germani, principalii finanţatori din UE – impozitare punitivă şi o epurare a sectorului public – ori pot renunţa la moneda euro şi să se întoarcă la drachma puternic depreciată.

A doua opţiune ar tăia averea ţării la jumătate, adică nivelul de trai s-ar prăbuşi la jumătate.

Şi în timp ce Grecia şi-ar putea permite să se reconstruiască singură în timp, primele luni din această călătorie ar putea fi periculoase, în condiţiile în care naţiunea falimentară s-ar putea găsi în imposibilitatea de a cumpăra lucruri esenţiale cum ar fi medicamentele, nu mai vorbim de hrană.

Este un scenariu de coşmar pe care câţiva l-au numit “Drachmageddon”. Şi este ceva ce în Marea Britanie s-ar simţi acut prin ştergerea a miliarde din valoarea deţinerilor şi fondurilor de pensii, în condiţiile în care pieţele s-ar prăbuşi pe fondul temerilor că Spania şi Italia ar putea urma.