Donald Trump se comportă în prezent ”ca un dictator” iar administrația este asemănată, în aceste zile, cu un veritabil ”regim aflat în pragul colapsului” și cu o întreagă echipă baricadată într-un ”bizar univers paralel”, în care actualul președinte și-ar fi securizat deja un al doilea mandat.

O dovadă în acest sens e dată chiar de mesajul secretarului de stat american, Mike Pompeo, care a refuzat să accepte victoria lui Joe Biden și a vorbit despre ”o tranziție lină spre a doua administrație Trump”.

”Securitatea națională a SUA, în pericol”

Iar refuzul lui Trump de a recunoaște înfrângerea sa în fața lui Biden a fost dublat de luarea unor măsuri care pun în pericol securitatea națională a Statelor Unite ale Americii, arată CNN, citând surse militare din Pentagon, informează digi24.ro.

Astfel, ca urmare a unor divergenţe publice, Donald Trump a anunţat luni demiterea secretarului american ala Apărării, Mark Esper, şi înlocuirea acestuia cu Christopher C. Miller, directorul Centrului Naţional de Contraterorism.

Trump şi Esper au avut dezacorduri publice pe mai multe subiecte, cum ar fi cel al redenumirii bazelor militare cu numele unor generali sudişti sau cel al mobilizării armatei împotriva manifestanţilor antirasism.

Ulterior, trei membri importanţi ai Departamentului american al Apărării au renunţat la funcţii, chiar a doua zi de la destituirea secretarului Mark Esper.

Demisionarii, înlocuiți cu republicani de încredere

Cei trei demisionari sunt James Anderson, şeful Direcţiei de Politici a Pentagonului, Joseph Kernan, adjunct pentru Informaţii al secretarului Apărării, şi Jen Stewart, şeful de cabinet al secretarului Apărării.

James Anderson a fost înlocuit deja cu Anthony Tata, un general de brigadă în retragere care a făcut comentarii controversate despre islam şi despre fostul preşedinte Barack Obama.

În funcţia de şef de cabinet a fost numit Kash Patel. Acesta este un fost consilier republican, activ în cadrul Congresului şi foarte vizibil în campania dusă de republicani pentru a compromite credibilitatea eforturilor de investigare a intervenţiei Rusiei în campania din 2016.

Adjunct pentru Informaţii a fost numit Ezra Cohen-Watnick, un fost consilier al lui Michael Flynn.

Esper își pregătise deja demisia

Flynn este primul consilier pe probleme de securitate naţională al lui Trump, cu viaţă scurtă la Casa Albă şi acum în aşteptarea deciziei unei instanţe de judecată, fiind acuzat de mărturie mincinoasă.

În ultimele luni, relația lui Trump cu Esper a devenit semnificativ mai tensionată, motiv pentru care Esper își pregătise deja demisia de mai multe săptămâni, într-o încercare de a ieși din scenă înainte ca președintele să aibă ocazia să îl concedieze pe Twitter.

William Cohen, fost ministru al Apărării și senator republican a calificat refuzuzul administrației Trump de a recunoaște victoria lui Biden drept un comportament specific mai degrabă unei dictaturi decât unei democrații”.

Esper a căzut în dizgrația lui Trump după ce a declarat, în iunie, că nu susține trimiterea armatei în stradă pentru a înăbuși protestele anti-rasism, declanșate de uciderea lui George Floyd de către poliția din Minneapolis.

”E foarte îngrijorător ce se întâmplă”

”Este ceva de speriat, e foarte îngrijorător ce se întâmplă”, a declarat un oficial al Pentagonului pentru CNN. ”Acesta este un comportament tipic de dictator”, a completat el.

Trump și-ar putea acum îndrepta întreaga sa furie împotriva șefilor CIA și FBI, Gina Haspel, respectiv Christopher Wray, ceea ce a făcut un senator democrat să declare:

”Statele Unite au intrat într-o perioadă periculoasă”.

”Cred că Trump va avea atenția complet distrasă de la evenimentele de pe plan mondial sau cele legate de securitatea națională”, a spus senatorul democrat Chris Murphy, conform sursei citate.

Problema nu este dacă Trump va părăsi biroul de la Casa Albă, ci cât haos și distrugere riscă să provoace în administrația americană în următoarele 70 de zile, până pe 20 ianuarie 2021 mai exact, când președintele ales al SUA va depune oficial jurământul la preluarea funcției.

Trump deține încă toate frâiele puterii

Astfel, până pe 20 ianuarie, Trump deține toate frâiele puterii conferite de funcția de președinte al SUA. Deține în continuare toată puterea, atât instituțională, cât și politică, notează CNN.

Comparativ, la alegerile din 2016, când Trump a fost ales președinte al SUA, administrația Obama a dat undă verde acordării de fonduri pentru echipa președintelui ales a doua zi. În 2008, acest lucru sa întâmplat imediat după anunțarea rezultatelor din noaptea alegerilor, în jurul orei 1 noaptea.

Singura oară în istoria Statelor Unite când deblocarea de fonduri federale pentru echipa președintelui ales fost întârziată s-a întâmplat în 2000, când George Bush a fost ales președinte în urma unei decizii a Curții Supreme, după de Bush și Al Gore s-au aflat la o diferență de câteva sute de voturi în statul Florida.