Donald Trump nu prelungește armistițiul comercial

Donald Trump nu vede ca fiind necesară prelungirea armistițiului comercial dincolo de termenul limită de 9 iulie, pe care el însuși l-a stabilit. În acest context, Comisia Europeană accelerează negocierile pentru încheierea unui acord, dar, în același timp, se pregătește și pentru eventuale măsuri de retaliere.

Potrivit agenției EFE, președintele american preferă să trateze situația separat cu fiecare țară, trimițând scrisori în care stabilește în mod direct nivelul taxelor vamale ce urmează să fie aplicate.

„Nu cred că va trebui să o fac (prelugirea armistițiului comercial – n. red.). Aş putea, nu este mare lucru, dar ceea ce vreau să fac şi ceea ce voi face la un moment dat, înainte de 9, este să trimit o scrisoare tuturor acestor ţări”, a declarat el într-un interviu în cadrul emisiunii  „Sunday Morning Futures” de la Fox News.

Donald Trump a declarat că a realizat că nu este fezabil să discute cu toate țările, întrucât „sunt prea multe”. El a mai precizat că Washingtonul va stabili tariful aplicabil, iar dacă acesta nu va fi acceptat, le dorește statelor respective „mult noroc”, întrucât aceasta va însemna „sfârșitul acordului”.

„Sunt 200. Nu se poate vorbi cu toţi. Nu contează câte persoane ai, nu se poate. Vom trimite o scrisoare în care le vom spune «aceasta este ceea ce va trebui să faceţi pentru a cumpăra în Statele Unite», ca în marile depozite”, a spus liderul de la Casa Albă.

De la revenirea sa la putere, pe 20 ianuarie, Donald Trump a majorat taxele vamale la nivel global, pentru ca ulterior să le suspende parțial. Prin această măsură, a urmărit să ofere statelor vizate un răgaz pentru a negocia noi acorduri comerciale.

Trump a oprit negocierile comerciale cu Canada

În altă ordine de idei, amintim că Trump a anunțat suspendarea discuțiilor comerciale cu Canada, acuzând autoritățile de la Ottawa că au introdus o taxă digitală „scandaloasă” și „un atac direct” la adresa Statelor Unite. În cursul săptămânii următoare, Canada ar putea fi informată cu privire la noile tarife vamale impuse de Washington, măsură care riscă să declanșeze un nou conflict economic între cele două state.

Liderul de la Casa Albă a anunțat, printr-o postare pe platforma Truth Social, suspendarea discuțiilor comerciale cu Canada și a precizat că, în curând, va face public un nou set de tarife vamale pe care statul vecin din nord va fi obligat să le plătească, potrivit CNN.

Donald Trump a motivat această decizie prin introducerea de către Canada a unei taxe asupra serviciilor digitale, pe care a calificat-o drept „un atac direct și flagrant” la adresa Statelor Unite. Mai multe puteți citi aici.