Donald Trump şi-a reiterat vineri optimismul cu privire la crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus, exprimându-şi speranţa că va fi găsit unul până la sfârşitul anului, sau chiar poate înainte, relatează AFP.
„Credem că vom avea rezultate foarte bune, foarte repede”, a declarat Trump în cadrul conferinţei de presă susţinute în grădinile de la Casa Albă.

”Sperăm să avem (un vaccin) până la sfârşitul anului, poate înainte. Facem progrese spectaculoase”, a adăugat el, potrivit Agerpres. ”Există o stare de spirit foarte bună”, a menţionat preşedintele Trump, referindu-se la cooperarea internaţională pe acest subiect.

„Nu vreau ca oamenii să creadă că totul depinde de un vaccin, dar un vaccin ar fi grozav”, a spus liderul de la Casa Albă, nuanţând totuşi optimismul său. ”Vreau să fiu clar: vaccin sau nu, suntem pe cale să ne revenim”, a adăugat el, referindu-se la măsurile de relaxare în curs din ţara sa.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) estimează că un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil în decurs de un an.