Doliu imens în lumea fotbalului. Un portar de renume a încetat din viață. Este vorba de legendarul portar mexican Antonio ”Tota” Carbajal. El a fost primul fotbalist care a jucat la cinci Cupe Mondiale.

Antonio ”Tota” Carbajal a decedat, marţi, la vârsta de 93 de ani, în oraşul Leon (centrul Mexicului).

”S-a îmbolnăvit săptămâna trecută, (…) viaţa lui ‘Tota’ s-a încheiat” marţi dimineaţa, a declarat, pentru AFP, Antonio Moreno, directorul International Soccer Hall of Fame.

Simbol al fotbalului mexican şi mondial

Sursă: laliga.com

”Antonio Carbajal este un simbol al fotbalului mexican şi mondial, pentru că este primul om care a disputat cinci Cupe Mondiale, a fost pe teren la toate cinci”, a precizat Moreno.

De altfel, Antonio Moreno, directorul International Soccer Hall of Fame, a fost mereu în contact cu fostul fotbalist şi cu familia acestuia.

Antonio Carbajal, cu 47 de selecţii pentru Mexic, a participat la Cupele Mondiale din 1950 (Brazilia), 1954 (Elveţia), 1958 (Suedia), 1962 (Chile) şi 1966 (Anglia).

Carbajal a fost dorit de Real Madrid

Ulterior, recordul său a fost egalat de germanul Lothar Matthaeus, italianul Gianluigi Buffon, argentinianul Lionel Messi, portughezul Cristiano Ronaldo şi compatrioţii săi mexicani Rafael Marquez, Guillermo Ochoa şi Andres Guardado.

Carbajal a dezvăluit că fost dorit de Real Madrid între 1950 şi 1954, dar nu a părăsit niciodată campionatul mexican, petrecându-şi cea mai mare parte a carierei la Club Leon.

Doliu este și în România! Carol Haidu, fostul portar al Stelei, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. În perioada petrecută la Steaua, Haidu a câștigat cinci Cupe ale României și un titlu de campion în sezonul 1967-1968.

Un accident la picior l-a scos din joc

Carol Haidu a jucat la juniorii Luceafărului Brașov, apoi la seniori la Steagul Roșu Brașov în perioada 1961-1965. Apoi, s-a transferat în Ghencea. În perioada petrecută la Steaua, Carol Haidu a câștigat cinci Cupe ale României și un titlu de campion în sezonul 1967-1968.

El a fost nevoit să se retragă la vârsta de doar 32 de ani, din cauza unei accidentări la picior. Carol Haidu a fost călcat de tramvai și i-au fost retezate degetele de la picior. El a fost și antrenor la juniorii Stelei unde l-a avut ca elev, printre alții, pe Cosmin Olăroiu.

„Mă duceam la medic și când am coborât din tramvai am alunecat pe refugiu si mi-a ajuns piciorul sub tramvai până la genunchi. Vatmanul a pornit și nu am reușit să-l trag pe tot și mi-a retezat degetele”, a povestit, atunci, Carol Haidu.