Marcel Ciolacu asigură că banii cash nu vor dispărea

Dispar banii cash din România? Marți seară, pe 31 octombrie, premierul Marcel Ciolacu a asigurat că nu se va întâmpla acest lucru. Acesta a precizat însă că erau necesare restricții pentru combaterea evaziunii fiscale, în condițiile în care România se află pe primul loc în Europa în acest domeniu.

”Oameni buni, nu desfiinţează nimeni cash-ul. Nu obligă nimeni să ai card”, a declarat el la România TV.

Întrebat de ce se limitează valoarea plăților, șeful Executivului a răspuns: ”Păi şi cum să combată? Doamne, am înnebunit? La magazinul din comună plăteşti mai mult de 5.000 de lei?”

Potrivit lui Marcel Ciolacu, dacă într-o comună sunt două-trei magazine, fiecare persoană poate cheltui 5.000 de lei cash în fiecare dintre acestea.

”E vorba despre o cheltuială într-un singur loc. Ca să nu vă spun că puteţi dumneavoastră cheltui 5.000 de lei, poate cheltuieşte în acelaşi magazin şi soţia 5.000 de lei. Nu vedeţi ce minciună grosolană?”, a explicat acesta.

Ce faci dacă vrei să cumperi ceva care costă peste 5.000 de lei

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care cineva dorește să cumpere ceva care costă mai mult de 5.000 de lei, cum ar fi un televizor, premierul a răspuns: ”Plăteşti cu cardul”.

”Vorbim de oamenii normali. Şi cum vreţi să combat eu evaziunea? E o restricţie în acest moment, dacă ai cea mai mare evaziune din Europa. Vreţi un prim-ministru care vine să se plângă la dvs: «aoleu ce mă fac?» Vin cu soluţii”, a adăugat el, când i s-a replicat că poate unele persoane nu au card.

Marcel Ciolacu spune că propaganda este făcută de cei care se tem că nu mai pot face evaziune fiscală şi nu mai pot lua şpagă.

”E normal că-i doare, e normal că nu mai au cum să cheltuie şpaga, nu mai ai cum să cheltuie banii din evaziune. Cred că doare, îi înţeleg. Oamenii vor vedea că nu sunt afectaţi şi nu o să fie probleme. Li se va întoarce în cap toată această propagandă pe care o fac în acest moment. E o minciună grosolană. Domnilor de la AUR o să li se întoarcă în cap ca un bumerang”, a declarat el.

Șeful Executivului a continuat: „Ce problemă are omul de rând, omul care are banii declaraţi? Ce om în activitate în acest moment nu are card? Domnule, ce se întâmplă la ţară? Măi mincinoşilor, nu se întâmplă nimic, nu păţeşte nimeni nimic, nu obligă pe nimeni statul! Nu ia nimeni, nu desfiinţează cash-ul!”

În prezent, dacă nu ai proveniența banilor, statul îți va lua 70% din ei

Premierul a fost întrebat, totodată, despre posibilitatea ca unii români să cheltuie își banii într-o țară vecină, precum Bulgaria, unde nu există astfel de restricții.

Potrivit lui, „în momentul acesta, 70%, dacă nu ai provenienţa banilor, o ia statul. Până acum nu exista acest lucru. Până acum, dacă te prindea cu o sumă de peste 10.000 la vamă, lua 10% din ei, restul îţi dădea banii înapoi. În acest moment, te prind cu mai mult, îţi şi iau 10% şi îţi mai iau şi 70% dacă nu ai să-mi justifici, da? Asta este combatere de evaziune.”