Plecările din cadrul companiei de consultanţă imobiliară BNP Paribas Real Estate România continuă, de această dată chiar cu preşedintele şi directorul general Ioana Momiceanu care a părăsit compania de la 1 ianuarie 2010. Ea a fost precedată câteva luni mai devreme de directorul diviziei de birouri Marius Scuta, care a plecat pe aceeaşi funcţie în tabăra concurenţei Jones Lang LaSalle.

Funcţia acesteia a fost preluată de Edit Vesser (foto), care a coodonat în 1995 punerea bazelor Colliers Romania. Vesser a fost implicată şi în dezvoltarea echipei BNP Paribas Real Estate la intrarea pe piaţa locală în 2001.

„Ioana Momiceanu a vrut să dea o nouă direcţie carierei sale după 2 ani dedicaţi integrării echipei locale în grupul BNP Paribas Real Estate. Edit Vesser ca şi  co-fondator al companiei a preluat întreaga responsabilitate a operaţiunilor biroului local“, au declarat pentru capital.ro reprezentanţii companiei.

Potrivit unui comunicat al companiei, principalul său obiectiv va fi consolidarea poziţiei BNP Paribas Real Estate în România între primii cinci jucători de pe piaţă.

Ioana Momiceanu deţinea 20% din acţiunile firmei Cornerstone, prin preluarea căreia BNP Paribas Real Estate a intrat pe piaţa românească. După preluare, Momiceanu a mai rămas cu 10% din acţiunile noii companii.

Consultanţa afectată de criză

Primele mişcări din sectorul consultanţilor imobiliari au fost sesizate în cadrul Colliers International de unde a plecat Monica Barbu, directorul diviziei comerciale şi Horaţiu Florescu, vicepreşedintele companiei. Cei doi au pus bazele unei noi firme de consultanţă denumită The Advisers. Ulterior Gabriel Chimişliu, directorul diviziei industriale a Colliers şi Attila Peli, directorul diviziei terenuri a Colliers au părăsit firma.

Totodată, divizia rezidenţială a Colliers a fost desfiinţată încă de la începutul anului, personalul fiind distribuit în alte departamente.

O altă mişcare din industrie a fost plecarea întregului departament de evaluare al Cushman & Wakefield, în frunte cu şeful său, Dan Ionaşcu, la Parker Lewis, companie pe care acesta a convins-o să intre pe piaţa internă după mai bine de şapte luni de negocieri.