Din 2004, vom avea cadastru online

Din 2004, vom avea cadastru online
Publicat de CAPITAL la 4 decembrie 2003, 12:00

de terenuri sau de case. Cel care vinde, este sau nu este adevaratul proprietar, este sau nu mostenitor de drept si are dreptul sa ia bani pe acea proprietate? Din martie 2004, oricine va cumpara un teren sau o casa in Bucuresti sau in judetele Prahova, Dambovita, Constanta, Dolj, Buzau si Brasov va avea posibilitatea sa verifice online, pe Internet, cine este proprietarul, cum arata terenul si in baza caror acte respectiva persoana este proprietar (titlu de proprietate, succesiune, act de vanza

de terenuri sau de case. Cel care vinde, este sau nu este adevaratul proprietar, este sau nu mostenitor de drept si are dreptul sa ia bani pe acea proprietate? Din martie 2004, oricine va cumpara un teren sau o casa in Bucuresti sau in judetele Prahova, Dambovita, Constanta, Dolj, Buzau si Brasov va avea posibilitatea sa verifice online, pe Internet, cine este proprietarul, cum arata terenul si in baza caror acte respectiva persoana este proprietar (titlu de proprietate, succesiune, act de vanzare-cumparare). La inceput, vor fi disponibile in baza de date doar informatii despre imobilele ai caror proprietari le vor inscrie, pregatindu-se pentru vanzare, dar, in timp, informatiile vor fi completate si cu datele existente in dosare.”Proiectul Cadastrului General si Publicitatii Imobiliare, finantat de Banca Mondiala, este inceputul lucrarilor de cadastru din Romania. Atribuirea numerelor cadastrale se va face automat, timpul de asteptare reducandu-se foarte mult, iar verificarile vor fi mult mai usor de facut”, afirma Mihai Calinescu, manager de proiect. In acest moment, se lucreaza la implementarea sistemului informatic al cadastrului general. Au fost achizitionate echipamentele si liniile de comunicatii si, din martie anul viitor, se vor introduce primele harti si texte in noile baze de date. Toate aceste informatii vor putea fi accesate oricand, in schimbul unei taxe, care va fi stabilita de Ministerul Justitiei. Tot acest minister va decide si in ce grad se va permite accesul la cartile funciare, daca se vor putea da cautari doar dupa proprietati sau se va putea face acest lucru si dupa numele cetatenilor romani care detin proprietati. In Olanda, de exemplu, se pot face aceste verificari in ambele variante, iar in Austria, potrivit domnului Calinescu, exista terminale unde pot fi accesate aceste informatii si in gari. Proiectul de implementare a bazei de date este finantat de Banca Mondiala, printr-un imprumut de 25,5 milioane de dolari, la care se adauga o contributie de 11,2 milioane de dolari din partea Guvernului Romaniei. Pe viitor, sistemul va fi extins in toata tara, existand deja doua programe europene pentru asistenta tehnica si se poarta discutii pentru raspandirea sistemului informatic. Acest proces este insa de durata, specialistii estimand ca tara noastra ar putea avea un sistem operational complet in 2007-2008. Pana la realizarea acestei baze de date, trebuie ca toti cumparatorii de imobile sa fie precauti. Reprezentantul cabinetului Calin Zamfirescu si Asociatii, avocat Gabriel Udrea, ii sfatuieste: „Un prim risc este legat de dovedirea dreptului de proprietate imobiliara, intrucat, strict juridic, pentru a avea proba absoluta a valabilitatii transferului de proprietate, trebuie sa se dovedeasca nu doar valabilitatea titlului vanzatorului, ci si al dreptului tuturor transmitatorilor anteriori, lucru practic imposibil. Acest inconvenient poate fi atenuat prin dovedirea bunei credinte a cumparatorului (in urma efectuarii tuturor verificarilor necesare nu a rezultat nici un viciu al titlului vanzatorului) si prin intabularea dreptului de proprietate in Cartea Funciara”. Vechimea posesiei este un alt element demn de luat in seama. „O garantie semnificativa va interveni in momentul in care vor exista posesii suficient de indelungate ale actualilor detinatori (continue sau unite), astfel incat sa fie indeplinite conditiile dobandirii proprietatii prin uzucapiunea de 10/20 de ani, respectiv de 30 de ani, ceea ce ar paraliza actiunile tertilor care invoca o eventuala nevalabilitate a titlului cumparatorului”, completeaza Gabriel Udrea.

· O harta, un plan cadastral al imobilului – fie ca este teren sau constructie
· Informatii si date privind atributele proprietatii: · Suprafata; · Adresa; · Numele si adresa proprietarului; · Actele care stau in spatele dobandirii proprietatii. Titlurile de proprietate sau actele de succesiune vor fi scanate si vor putea fi consultate online; · Eventual categoria de folosinta pentru terenurile agricole, ce tip de culturi.

Stiri

Bricostore a deschis al doilea magazin
Magazinul este amplasat in zona Pantelimon din Bucuresti, langa hipermarketul Cora. Acesta reprezinta o investitie de zece milioane de euro si reuneste sub acelasi acoperis 40.000 de produse de bricolaj, de la obiecte de gradinarit si materiale de constructii, pana la decoratiuni interioare. „Deschizand cel de-al doilea magazin, BricoStore va deveni mai accesibil bucurestenilor, ce vor avea la dispozitie o noua locatie pentru a-si face cumparaturile. In viitor, vom deschide in Romania si alte magazine BricoStore. Astfel, in 2004, expansiunea noastra in Bucuresti va continua cu deschiderea celui de-al treilea magazin in cadrul Centrului Comercial Orhideea”, a declarat Isabelle Pleska, Director BricoStore Romania.

O firma de materiale de constructii cauta parteneri romani
Compania germana Xella Porenbeton Holding, care detine doua dintre principalele marci internationale de materiale de constructii, Ytong si Hebel, se pregateste sa intre pe piata romaneasca. Xella Porenbeton Holding activeaza in domeniul productiei si comercializarii sistemelor de constructii de locuinte si a materialelor de zidarie. Compania este deja prezenta in opt tari din Europa Centrala si de Est, inclusiv in tari vecine cu Romania, cum ar fi Ungaria si Bulgaria. Xella Porenbeton analizeaza in prezent toate optiunile posibile pentru a-si dezvolta pe piata romaneasca capacitati proprii de productie si comercializare (investitii in capacitati noi de productie, achizitii de capacitati existente, asociere cu producatori locali de BCA etc).

In aceasta iarna, intretinerea la bloc este aceeasi
Ministerul Administratiei Publice a renuntat la calcularea incalzirii apartamentelor in functie de numarul elementilor caloriferelor si a decis ca in acest an sa se mentina vechile tarife si proceduri. Calculul se va face in continuare in functie de suprafata locuintelor. Astfel, din cei peste un milion de romani care s-au debransat in ultimii ani, o parte din cei care nu si-au montat centrale de apartament au dat fuga la RADET si la regiile locale pentru a se rebransa la sistemul de incalzire centrala. Numai in Bucuresti, peste 800 de persoane au depus astfel de cereri.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.