ANAF accelerează digitalizarea cu un soft avansat antifraudă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să utilizeze, după mai multe luni de teste, un soft informatic de ultimă generație, capabil să detecteze inclusiv fraudele complexe de tip carusel.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, joi seara, la Antena 3 CNN, că aplicația, recent operaționalizată, a generat deja peste 4.000 de alerte, semnalând potențiale nereguli fiscale.
„Softuri, că vorbim de softuri… e adevărat că digitalizarea (în cazul ANAF – n.r.) nu e atât de avansată. Există însă un soft cu indicatori de performanţă, foarte avansat, care a fost terminat, dat în producţie şi care stătea în teste de câteva luni şi nu era folosit.
Un soft care priveşte, integrează multe baze de date. Au început să-l folosească. E foarte util. Au peste 4.000 de alerte în softul respectiv şi are absolut toate funcţiunile pentru a descoperi inclusiv fraude carusel”, a Alexandru Nazare, joi seară, la Antena 3.
Nazare a asigurat că procesul de digitalizare al ANAF va fi finalizat până la sfârșitul anului viitor, toate jaloanele stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) urmând să fie bifate la timp, iar fondurile europene destinate acestei reforme nu vor fi pierdute.
„ANAF-ul va avea, în perioada următoare, pentru că sunt instrumentele pe care vor fi gata încet-încet până la sfârşitul anului viitor, clar până în iunie anul viitor vom finaliza toate jaloanele, vom lua toţi banii din PNRR, iar hub-ul informaţional va fi gata la sfârşitul anului viitor. Dar asta nu înseamnă că până atunci ne oprim”, a subliniat ministrul.

Fiscul, sub critici dure și presiune pentru reformă și recunoașterea problemelor
Pe de altă parte, Alexandru Nazare a făcut o evaluare extrem de critică a modului în care funcționează, în prezent, ANAF.
„Colectarea este la un nivel extrem de scăzut raportat la țările din Europa de Est, nu neapărat la media europeană și acest lucru, din nefericire, a fost tolerat pentru foarte mult timp”, a declarat ministrul Finanțelor.
Oficialul a atras atenția că dificultățile din cadrul instituției sunt de lungă durată, remarcând lipsa de transparență și eficiență a acesteia. Acesta a evidențiat și faptul că, de-a lungul anilor, ANAF nu a reușit să ofere contribuabililor sprijinul necesar, limitându-se mai mult la activitatea de control decât la cea de asistență și consiliere, esențială pentru o relație constructivă cu mediul fiscal.
„Mai mult decât atât, ar trebui să cunoască piața. Ar trebui să își cunoască în detaliu piața de business pe diverse segmente, pentru că cu cât cunoști mai bine industriile, cu atât înțelegi mai bine ce se întâmplă în aceste industrii. Iar acesta e un efort mai profund. ANAF-ul, din nefericire, nici nu a făcut acest lucru și nici nu a fost încurajat să-l facă”, a spus Nazare.
Totodată, ministrul a atras atenția asupra designului instituțional „ineficient”, care „nu ajută foarte mult să facă acest lucru”, remarcând că „sunt și oameni buni în ANAF, sunt și oameni care își fac treaba, dar din păcate aceștia nu sunt și nu au fost neapărat în niște poziții în care să aibă influență. Au fost mai degrabă marginalizați”.
În final, Alexandru Nazare a pledat pentru o recunoaștere onestă a situației reale a ANAF, ca precondiție pentru o reformă autentică:
„ANAF-ul va avea, în perioada următoare, pentru că sunt instrumentele pe care vor fi gata încet-încet până la sfârşitul anului viitor, clar până în iunie anul viitor vom finaliza toate jaloanele, vom lua toţi banii din PNRR, iar hub-ul informaţional va fi gata la sfârşitul anului viitor. Dar asta nu înseamnă că până atunci ne oprim”.