Astăzi au fost audiate mai multe persoane la sediul DIICOT, dar și familia criminalului Gheorghe Dincă. Potrivit RTV, au apărut informașii Șocante despre unul dintre fiii acestuia.

Persoanele audiate înainte membrilor familiei ar fi spus că unul dintre băieții agresorului ar fi dat fete rețelelor de prostituție.

Familia lui Gheorghe Dincă a fost audiată astăzi. Aceștia s-a comportant agresiv cu jurnalițtii care erau prezenți la intrarea în sediul DIICOT.

„Da-te, mă, de aici”, a spus unui din cei doi atunci când a fost întrebat de presă de ce este agresiv.

Soţia şi copiii lui Gheorghe Dincă s-au prezentat joi la sediul DIICOT, pentru a fi audiaţi în cazul de la Caracal. Soţia lui Gheorghe Dincă a venit la DIICOT însoţită de doi bărbaţi şi o femeie, care s-au îmbrâncit cu jurnaliştii.

La sediul DIICOT s-a prezentat şi Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, care s-a declarat nemulţumit că nu a fost anunţat de procurori să vină la audierea familiei lui Gheorghe Dincă.

„Am aflat şi eu cu puţin timp în urmă că familia acestui inculpat ar urma să fie audiată la ora 12,00. DIICOT dă către mine note de genul: în următoarele două săptămâni vom avea activităţi la Caracal, pe la Bucureşti şi pe nu ştiu unde. S-a evitat cât s-a putut să nu fiu de faţă la audierea acestor persoane. (…) Apărătorul părţilor are dreptul să pună întrebări martorilor, inculpaţilor sau persoanelor care sunt audiate. Acest lucru disperă pe anchetatori. Mă simt urmărit, mă simt supravegheat, mă simt interceptat”, a spus avocatul.