3 din 5 femei care îngrijesc bătrâni în Italia intră în depresie severă. Avertismentul vine chiar din partea medicilor de specialitate. „Sindromul Italia” așa cum este el numit a apărut în literatura de specialitate în 2005.

Iași s-a înregistrat cel mai mare număr de paciente cu această afecţiune, aproape 300.Practic, nu este săptămână în care cel puțin o femeie cu această boală să nu vină la spital într-o stare psihică extrem de gravă.Cazurile nu sunt numai din Italia, sunt și bolnave din Spania sau Belgia.

Însă, poveştile sînt aproape mereu trase la indigo. Mii de românce  sunt mânate de dorinţa de a cîştiga bani şi pleacă în Peninsulă, iar unele se întorc acasă epuizate şi cu depresii grave.În 2007, Elena Ficioru a schimbat locul de muncă dintr-o pizzerie din Iași cu cel de îngrijitoare a două bătrâne ce locuiau împreună lângă Torino. Fără pregătire medicală, fără să cunoască limba italiană, cu dor de casă și de fiica ei, Elena a îndurat munca epuizantă fără zile libere și comportamentul nu tocmai amabil al celor două femei pe care le îngrijea.

A încercat să suporte pentru 750 de euro câștigați lunar.După câțiva ani și mai multe slujbe de îngrijitoare, femeia a început să se simtă din ce în ce mai rău, fizic și emoțional.La Iași, a aflat că depresia ei se numește „Sindromul Italia”și nu este singura care suferă de ea.Î n 2018, la Institutul Socola din Iași s-au înregistrat peste 300 de cazuri, cel mai mare număr de până acum.

SURSA: stiri.tvr.ro