Deputaţii au respins proiectul de lege privind Roşia Montană
Camera Deputaţilor a respins marţi proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană.
Deputaţii au adoptat raportul de respingere al proiectului de lege cu 302 voturi 'pentru', trei abţineri şi un vot 'împotrivă'.
Comisia specială pentru Roşia Montană a respins proiectul pe 12 noiembrie 2013.
Potrivit raportului, Comisia considera, la momentul respectiv, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România.
'Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră necesară stabilirea unor condiţii de parteneriat corect între acţionarul majoritar şi compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii şi a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul. Comisia apreciază modificările condiţiilor Acordului iniţial (licenţa) propuse de Guvernul României, considerând ca acestea reprezintă o îmbunătăţire reală faţă de licenţa în vigoare şi pot aduce beneficii economice pentru statul român. Comisia propune, prin prezentul raport, o serie de acţiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine poziţia de negociere a statului român şi în alte proiecte de asemenea anvergură', se arăta în documentul Comisiei.
Comisia aprecia că este necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevenţelor şi a participaţiei statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state.
'Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităţilor competente cu scopul asigurării legalităţii integrale a proiectului Roşia Montană şi investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale. Comisia recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai puţin a hărţilor şi a documentelor referitoare la zăcământ)', se mai preciza, în acel moment, în raport.
Proiectul de lege a fost respins de Senat în noiembrie 2013. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





