Moştenitoarea imperiului Dedeman a renunțat la job-ul în care era plătită cu 1 300 de lei pe lună. Numele ei este Karina Pavăl și este fiica lui Dragoș Pavăl, principalul acționar Dedeman.

Karina Pavăl a demisionat de la transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti, acolo unde era membru al Consiliului de Administraţie, post ce l-a obținut la doar 24 de ani.

„Societatea Conpet aduce la cunoştinţa acţionarilor şi investitorilor faptul că în data de 4 iunie 2019, în temeiul art. 37.7 din contractul de mandat încheiat în data de 22 august 2018 cu Conpet, Pavăl Karina a notificat societatea cu privire la decizia de a renunţa la mandatul de membru al Consiliului de Administraţie din cauze neimputabile părţilor. După împlinirea termenului de 30 zile de la data comunicării acestei decizii, doamna Pavăl Karina nu va mai deţine calitatea de administrator al societăţii Conpet”, se arată într-un comunicat al companiei, transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de Adevărul.

Karina Pavăl a obținut un post în consiliul de administraţie al Conpet, în luna august 2018, când avea doar 24 de ani. În ajutor i-a venit la acel moment chiar Dragoș Pavăl, care deținea 7,4% din compania Conpet.

Potrivit unui raport al companiei care a fost publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, indemnizaţia fixă lunară brută a administratorilor era anul trecut de 13.022 lei.

Compania Conpet este o companie de stat care este controlată de Ministerul Energiei.

sursa foto: ziare.com