Decizie radicală privind carnea de curcan din magazine. Ce trebuie să știe cei care o consumă
SURSA FOTO: Dreamstime
Un cunoscut lanț de magazine din Germania a luat decizia de a scoate carnea ieftină de pe rafturi. Această mișcare vine cu șase ani mai devreme decât era plănuit. Care este motivul pentru care carnea ieftină nu se va mai găsi în magazine?
Dispare carnea ieftină din magazine
Oamenii nu vor mai putea găsi carne ieftină la Aldi Süd. Magazinul a decis, cu șase ani mai devreme decât era programat, să înceteze vânzarea de carne ieftină de curcan.
Așadar, cei care vor merge la aceste magazine vor găsi pe rafturi doar carne provenită din clasele de zootehnie trei și patru. În curând, aceștia vor mai găsi și produse ecologice.
Decizia luată de Aldi Süd vine la câteva zile după ce LIDL a făcut un anunț asemănător, programat pentru 2025.
Magazinul a venit și cu o explicație în acest sens și spune că modificarea va avea loc mai devreme datorită consumatorilor care dau din ce în ce mai multă atenție bunăstării animalelor.
De altfel, o carne provenită din clasele de zootehnie trei și patru înseamnă că animalele au beneficiat de standarde mai înalte de creștere. Așadar, se presupune că aceste animale au fost mult mai sănătoase.
Compania spune că 50% din vânzările de carne proaspătă au fost înregistrate la categoria de carne din clasele 3 și 4.
Referitor la carnea răcită, 20% dintre vânzări sunt la categoria de carne din clasele 3 și 4. Același scenariu este și pentru cârnați.
„Astăzi, 50 la sută din vânzările din gama de carne proaspătă, precum și peste 20 la sută din carnea răcită și produsele de cârnați provin din tipurile de creștere superioare 3 și 4”, a anunțat compania.
Decizia magazinului din Germania nu se limitează doar la carnea ieftină de curcan. Aldi Süd spune că laptele pe care îl comercializează provine ed la sistemele agricole superioare.
Mai mult, laptele comercializat nu provine din importuri. El este produs și vândut în Germania.

Vor crește prețurile la carne
Magazinele de tip discount spun că prețul la carne va rămâne accesibil pentru toată lumea, chiar și cu aceste modificări.
Experții, însă, se așteaptă ca prețurile pentru carne să crească cu un procentaj de două cifre.
Implementarea măsurilor de durabilitate a avut un efect benefic asupra performanțelor de vânzare ale Aldi Süd, conducând la o creștere a cotei de piață.
Alocarea de resurse în segmentul alimentelor proaspete și organice a generat rezultate pozitive, în timp ce concurenți precum Rewe și Edeka se confruntă cu dificultăți în a ține pasul cu succesul înregistrat de Aldi Süd în acest domeniu.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





