Decizie pentru românii care au muncit în afara țării. Se obține certificat de calificare oficial, recunoscut în toată UE

Decizie pentru românii care au muncit în afara țării. Se obține certificat de calificare oficial, recunoscut în toată UE

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 6 august 2025, 13:36

Românii care au învățat o meserie muncind în afara țării, dar nu au o diplomă care să le ateste competențele, pot obține acum un certificat de calificare oficial, recunoscut în toată Uniunea Europeană. Testarea se face în centre specializate din România, printr-un examen scris și o probă practică.

30 de centre în toată țara oferă testare pentru sute de meserii

Ministerul Educației, prin rețeaua sa de centre de evaluare, permite calificarea oficială a muncitorilor care și-au însușit meseria direct la locul de muncă, fie în România, fie în afara țării.

Sunt vizați ospătari, bucătari, frizeri, mecanici, electricieni, constructori, dar și alte categorii de lucrători din industrii precum sănătate, agricultură sau alimentație publică.

Tiberiu Dobrescu, președintele Autorității Naționale pentru Calificări, a explicat că persoanele care au învățat din practică nu mai sunt nevoite să urmeze un curs complet de formare. În schimb, sunt supuse unei evaluări formale, compusă dintr-un test scris (teorie) și o probă practică, în fața unei comisii.

„Au căpătat experiență muncind, și pentru a nu mai trece printr-un proces de formare ei sunt evaluați într-un test scris, deci o parte teoretică, și, foarte important, un test practic”, spune acesta, potrivit ProTV.

Sistemul este gândit special pentru cei care au muncit în străinătate, au „furat meserie”, dar s-au întors acasă și vor să fie recunoscuți oficial în România. În lipsa unui certificat, majoritatea sunt încadrați ca muncitori necalificați, deși cunosc foarte bine meseria.

Evaluatorii din centrele de testare confirmă că rata de promovare este extrem de ridicată. Georgiana Soca, evaluatoare într-unul dintre centre, a afirmat că cei care se prezintă la testare sunt adesea foarte ambițioși și bine pregătiți. Rata de respingere este, în practică, foarte mică.

căutare loc de muncă
SURSA FOTO: Dreamstime

Peste 200 de meserii pot fi certificate fără școală, doar prin evaluare

Potrivit reglementărilor europene și naționale, sunt recunoscute peste 200 de ocupații în care competențele pot fi dobândite pe cont propriu — ca ucenic sau autodidact. Printre cele mai căutate meserii certificate se numără vopsitor auto, tinichigiu, tâmplar, tapetar, dulgher, asfaltator, fierar, pavător.

În domeniul ospitalității, pot fi recunoscuți administratorii de pensiuni, recepționerii și cameristele. În agricultură, sunt incluși operatorii de toaletare arbori, tractorisții și crescătorii de animale. În sănătate, meserii ca infirmieră sau îngrijitor personal pot fi, de asemenea, certificate.

Cei din industria alimentară pot obține certificare ca brutar, măcelar, cofetar sau barman. Diplomele sunt recunoscute atât în România, cât și în Uniunea Europeană, și pot înlocui o școală profesională completă.

Procesul este mai ieftin și mai rapid decât școala clasică

Pentru cei care deja cunosc bine meseria, testarea este o soluție practică și economică. În loc să plătească peste 2.500 de lei pentru o școală de 2–3 luni, pot accesa certificarea cu aproximativ 1.500 de lei. Evaluarea durează doar câteva zile.

Adriana Stere, corespondent PRO TV, a explicat că sistemul este construit special pentru eficiență: persoanele care demonstrează competențe reale pot fi recunoscute imediat, fără a fi nevoite să urmeze cursuri teoretice inutile pentru ele.

Maria Crețu, proprietară de service auto, a salutat inițiativa: „Poți să dai un test sau o probă practică și ești recunoscut ca același mecanic care a terminat o școală profesională. Mi se pare o idee foarte bună.”

Peste 12.000 de români certificați în 2024. În 2025, cererea ar putea crește cu 50%

Potrivit datelor oficiale, peste 12.000 de români au solicitat anul trecut recunoașterea abilităților profesionale dobândite în mod practic. Pentru anul 2025, autoritățile estimează o creștere de aproximativ 50% a numărului celor care vor accesa acest tip de certificare.

Certificatul oferit în urma evaluării transformă statutul persoanei pe piața muncii: din „muncitor necalificat”, candidatul devine oficial „profesionist în domeniul său”, cu toate beneficiile aferente — salarii mai bune, stabilitate și acces mai ușor la angajare, inclusiv în străinătate.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.