Avertisment pentru șoferi de la Nicușor Dan! Riscă amenzi și blocarea mașinilor. Se întâmplă de la 15 august

Primarul general a explicat în timpul unei vizite la șantierul lucrărilor de termoficare din Pantelimon că șoferii riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor dacă nu respectă regulile de parcare. Se aplică începând cu ziua de 15 august.

„Noi avem un regulament de parcare, aprobat de Consiliul General, care prevede şi tarife şi sancţiuni, pentru că el nu a fost aplicat până acum şi decizia este de a-l aplica şi se referă la acele 10.000 de locuri de parcare pe care PMB le gestionează.

Şi decizia de a-l aplica începând cu 15 august a venit pentru a obişnui, după cum ştiţi, avem un trafic mai redus în luna august şi traficul mare începe în luna septembrie, când încep şcolile şi se termină şi concediile. Decizia a fost luată pentru a învăţa bucureştenii pentru aplicarea acestui regulament”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan spune cum va fi aplicat regulamentul

De asemenea, acesta a vorbit și despre modul în care va fi aplicat regulamentul, punctând că acesta a fost aprobat prin hotărâre a Consiliului General şi este în vigoare.

„Este în vigoare acel regulament aprobat prin hotărâre de CG, el va fi aplicat. Acest regulament prevede nişte tarife orare şi prevede nişte sancţiuni. Dacă nu mă înşel, 200 de lei este amenda dacă parchezi şi nu plăteşti locul pe care l-ai ocupat, dacă sancţiunea persistă, vor fi blocate roţile”, a completat Nicuşor Dan.

Viceprimar, despre noul regulament de parcare în Capitală: estimăm 30.000 de locuri în centru

În zona centrală a Bucureștiului sunt 12.190 de locuri de parcare, iar până anul viitor se estimează ca numărul să ajungă la 30.000, spune viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Stelian Bujduveanu spune că obiectivul principal al noului regulament privind parcarea în Capitală este acela de a elibera domeniul public de mașini parcate neregulamentar.

„Nemulțumirile exprimate public vin mai ales din partea unei minorități, acei „privilegiați” care parchează oriunde, oricând și oricât timp consideră „domniile lor”. Blochează stații de autobuz, banda de circulație sau trotuare, pe principiul „că se poate!”. Ei bine, Nu se poate așa! Domeniul public aparține tuturor. Ocuparea domeniului public după bunul plac NU este o opțiune! Regulile pe care le impunem sunt vechi! Noutatea este că restabilim ordinea în București: întotdeauna a fost interzisă parcarea pe trotuare, întotdeauna ocuparea locului de parcare public se face contra cost și foarte rar au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de oprire/staționare / parcare pe drumurile publice. Între 1 și 15 august 2022, Poliția Locală a Municipiului București, Brigada Poliției Rutiere a Capitalei și Compania Municipală de Parking desfășoară o amplă acțiune de informare a șoferilor referitor la regulile de parcare în București. Regulile sunt simple și clare: parchezi pe trotuare sau pe carosabil, în dreptul indicatoarelor de restricții – riști penalitate conform Codului Rutier, parchezi în locuri publice de parcare și nu plătești – riști suprataxa de 200 de lei. Utilizează locurile de parcare și efectuează plata. Acestea sunt regulile și le vom aplica cu strictețe. Începând din 15 august 2022”, scrie viceprimarul Capitalei, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Stelian Bujduveanu, astăzi sunt 12.190 de locuri de parcare în zona centrală, dar în fiecare lună, numărul acestor locuri de parcare va crește cu câteva sute.

„Până anul viitor estimăm un număr de 30.000 de locuri de parcare în zona centrală, în interiorul inelului central de circulație. Pentru a încuraja utilizarea corectă a domeniului public de către șoferi voi iniția, chiar din această lună, un proiect de revizuire a tarifelor, astfel: comasarea Zonelor 0 și 1 și stabilirea unui TARIF UNIC, în valoare de 5 lei/oră pentru toate parcările publice din zona centrală (interiorul inelului central de circulație). Transformăm parcările publice din zona centrală în parcări de reședință, pe timpul nopții, în intervalul orar 19.00 – 07.00 și le alocăm, pe bază de abonament lunar de noapte, în valoare de 50 lei pe lună, rezidenților din zona centrală. Reducem și valoarea abonamentului lunar pentru zona 1, la o valoare suportabilă de către populație. Cu acest tip de abonament, posesorii de mașini vor putea utiliza – într-o lună, în intervalul orar 07.00-19.00 – spațiile de parcare în oricare din zonele 1 sau zona 2. Restabilim ordinea în trafic, creștem numărul de locuri de parcare”, a mai spus viceprimarul.