Decizie pentru cei cu telefon mobil. ANCOM vine cu precizări. Aveți termen 24 de ore pentru a refuza portarea
SURSA FOTO: Dreamstime
Portarea numărului de telefon oferă libertatea de a schimba operatorul fără a pierde numărul actual. Cu toate acestea, există cazuri în care utilizatorii se răzgândesc. ANCOM explică pașii necesari pentru anularea portării și atrage atenția asupra termenelor-limită.
ANCOM: Termenul limită pentru anularea portării este esențial. După 24 de ore, procesul devine ireversibil
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) informează că portarea numerelor de telefon – adică transferul acestora între operatori fără a pierde numărul – poate fi anulată, dar doar în anumite condiții clare și într-un interval de timp foarte limitat.
Utilizatorul care s-a răzgândit are posibilitatea de a solicita anularea portării, însă trebuie să depună cererea de anulare cel târziu cu 24 de ore înainte de momentul efectiv programat pentru realizarea portării.
Cererea de anulare trebuie adresată furnizorului acceptor, adică operatorului la care urmează să fie transferat numărul. Dacă solicitarea inițială de portare a fost depusă prin mijloace de comunicare la distanță (e-mail, online etc.), atunci și anularea poate fi transmisă pe aceeași cale. Neîncadrarea în acest termen strict conduce la procesarea automată a portării, iar o dată finalizat procesul, acesta nu mai poate fi anulat retroactiv.
Operatorul are obligația de a confirma primirea cererii, dar utilizatorul trebuie să asigure dovada
După ce cererea a fost transmisă, furnizorul acceptor este obligat să confirme primirea și procesarea acesteia. Cu toate acestea, ANCOM subliniază că este responsabilitatea utilizatorului să solicite și să păstreze o dovadă clară că cererea de anulare a fost trimisă și acceptată în termen.
În absența unei astfel de dovezi, eventualele reclamații sau litigii pot deveni dificil de susținut ulterior.
De asemenea, ANCOM nu are competența de a opri sau de a anula o portare. Această acțiune se realizează exclusiv între utilizator și operatorul acceptor, fără intervenția directă a autorității. În caz de dificultăți sau abuzuri, ANCOM poate fi sesizată, dar doar dacă utilizatorul poate demonstra că a solicitat anterior anularea portării și a primit refuz sau a fost ignorat de furnizor.

Anularea portării nu anulează și costurile asociate contractului semnat
Este foarte important ca utilizatorii să înțeleagă că anularea portării nu înseamnă automat și rezilierea contractului semnat cu noul furnizor. Dacă în contract este inclus și un terminal – un telefon mobil, de exemplu – clauzele privind plata acestuia rămân în vigoare. Utilizatorii trebuie să consulte cu atenție condițiile contractuale înainte de a lua decizia de a renunța la portare.
ANCOM recomandă ca orice ofertă primită din partea actualului operator – în scopul reținerii clientului – să fie analizată cu grijă. Uneori, furnizorii propun condiții mai avantajoase în ultimul moment, ceea ce poate determina clientul să renunțe la portare.
Toate detaliile despre portabilitate, sfaturi utile, întrebări frecvente și ghiduri pot fi accesate pe site-ul oficial www.portabilitate.ro, gestionat de ANCOM. Acolo, utilizatorii pot afla exact cum funcționează procesul de portare, care sunt riscurile și ce măsuri trebuie luate pentru a preveni problemele.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





