Decizie oficială pentru cei cu pensii între 1500 şi 2000 de lei! Marius Budăi a anunțat în direct

Decizie oficială pentru cei cu pensii între 1500 şi 2000 de lei! Marius Budăi a anunțat în direct

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicat de Cristina Pastia la 14 decembrie 2022, 22:25

Toți românii cu pensii cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei trebuie să afle asta! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț pe care îl așteptau de mult timp.

După adoptarea bugetului de stat pentru anul 2023, ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că PSD a reușit să crească consistent mai mult veniturile celor cu pensii mici pentru ca și ei să facă față, pe cât posibil, creșterilor de prețuri, adăugând că este un buget care are scopul de a proteja populația vulnerabilă.

„Parlamentul României a adoptat bugetul pe anul 2023! Este un buget menit să protejeze nivelul de trai al populaţiei vulnerabile. Prevede resurse consistente în acest sens; 130 de miliarde de lei pentru pensii, 28 de miliarde de lei pentru asistenţă socială, 2,1 miliarde pentru şomaj””, a spus acesta.

Veniturile pensionarilor cresc diferențiat

Marius Budăi a mai spus și că „veniturile pensionarilor cresc diferenţiat, cu până la 45%, datorită majorării cu 12,5% a punctului de pensie şi acordării diferitelor tipuri de sprijin”.

„PSD a insistat şi a reuşit să crească consistent mai mult veniturile celor cu pensii mici pentru ca şi ei să facă faţă, pe cât posibil, creşterilor de preţuri. Astfel, în 2023, 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1000 şi 1500 de lei, vor avea creşteri ale veniturilor totale cuprinse între 34% şi 45%. 950 de mii de pensionari, cu pensii între 1500 şi 2000 de lei, vor avea venituri totale majorate între 22% şi 25%. 1 milion de pensionari, cu pensii de la 2000 la 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 14-15%. 500 de mii de pensionari, cu pensii peste 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 12,5%”, a spus ministrul Muncii.

Miercuri, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în plen, că este pentru prima oară în România când bugetul este aprobat înainte de jumătatea lunii decembrie şi a adăugat că este „un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”. Pe lângă acest proiect de lege, Legislativul a adoptat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul viitor.

Despre pensiile speciale

În ceea ce privește pensiile speciale, liderul PSD Marcel Ciolacu a vorbit la TV despre impozitarea acestei categorii de pensii, iar ministrul Muncii urmează să ofere mai multe detalii. Acesta a menționat că legea prevede „niște praguri” care vor fi explicate de către Marius Budăi.

„Îmi mențin părerea că pensiile speciale trebuiesc rezolvate. Ministrul Muncii este singurul ministru care a făcut deplasarea la Bruxelles pentru acest act normativ, această viitoare lege. După ce a terminat de discutat cu asociațiile profesionale, a mers la Bruxelles și a prezentat proiectul de lege ca să ne încadrăm, pentru că este jalon în PNRR„, a spus Marcel Ciolacu.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.