Noile impozite pun „pe burtă” sportul

Guvernul României impune noi impozite pe contractele sportivilor ca să acopere gaura din bugetul de stat. Proiectul de lege a fost comentat de secretarul general al LPF, Justin Ștefan. El a spus că impozitele vor îngreuna activitatea fotbalistică de la noi.

Sportul a fost inclus în domeniile de activitate care ar trebui să contribuie mai mult la bugetul public din 2024. Proiectul de lege a fost deja publicat și urmează să fie supus votului în Parlament.

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, susține că decizia luată de Guvern va afecta grav fotbalul românesc. Oficialul de la „Ligă” a mai spus că reprezentanți LPF și FRF vor încerca să negocieze cu guvernanții, pe tema acestui subiect. Ștefan spune că decizia ar duce la triplarea datoriilor către stat. El a lăsat să se înțeleagă că efectele noilor impozite ar putea duce cluburil chiar către insolvențe și falimente.

„Decizia noii impozitări a salariilor din sport, care se duce undeva la 30 la sută, este una care va afecta în mod grav fotbalul românesc. Gândiți-vă că e aproape o triplare a datoriilor către Stat.

Într-o activitate cum e cea de la un club de fotbal, cele mai mari cheltuieli le reprezintă salariile. Avem echipe cu bugete mai mici, dar care au salarii de 1,5 milioane de euro. Pentru ele, automat dispar 300.000 de euro” a spus oficialul de la LPF.

Se încearcă o negociere cu Guvernul

Justin Ștefan spune că suma ar fi imensă și greu de achitat pentru cluburile care au bugete de salarii care sar de 3 milioane de euro.

„La cele mai mari, unde salariile ating 3 sau 4 milioane de euro, afectarea este între 600 și 800 de mii de euro! E imens!

Nu poți lua astfel de măsuri peste noapte, fără să le anticipezi, fără să vii să întrebi oamenii din acel domeniu, fără să îi previi cu un an sau doi înainte”, a declarat Justin Ștefan, potrivit Prosport.

Secretarul general LPF a declarat că atât reprezentanții instituției la care activează cât și cei de la FRF vor încerca să poarte discuții cu Guvernul pentru a renegocia noile impozite.

„O să discut și cu secretarul general al FRF (n.r. – Radu Vișan) și vom încerca să discutăm apoi cu cei din Guvern. Sunt afectate și handbalul, și baschetul, peste tot unde există salarii mai bunicele.

Vom fi trași în jos față de toate celelalte cluburi de fotbal din zonă, care acum au bugete comparabile sau puțin mai bune”, a mai spus Justin Ștefan.