Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT și vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va fi urmărit penal pentru acuzații de abuz în serviciu și fals intelectual.

Dosarul „Veranda” a fost reanalizat de ÎCCJ, care a respins decizia inițială de clasare a acestuia. Magistrații au solicitat deschiderea unei anchete penale împotriva lui Daniel Horodniceanu.

El e acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual. Decizia vine după ce Parchetul General a dispus inițial clasarea acestor acuzații.

Daniel Horodniceanu și cazul „Veranda”

Daniel Horodniceanu a fost implicat în calitate de procuror în cazul „Veranda”, deschis inițial la Iași. S-a ocupat de acest dosar până în momentul în care a preluat funcția de vicepreședinte al CSM în ianuarie 2023.

El este acuzat că a semnat documente legate de investigația penală în ciuda faptului că nu mai deținea atribuțiile specifice acelei funcții de procuror.

„Admite plângerea depusă de reclamantul Zămosteanu Cristin (fost Ungureanu). Anulează decizia de clasare emisă prin ordonanța din 7 august 2023 în dosarul penal nr. 432/P/2023 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, precum și ordonanța nr. 290/II/2/2023 din 11 septembrie 2023 a procurorului șef al aceleiași secții și trimite cauza procurorului pentru a începe urmărirea penală”, se arată în decizia ÎCCJ.

DIICOT
DIICOT/SURSA FOTO: Dreamstime

Mai multe persoane sunt investigate în celebrul dosar

Hotărârea Curții Supreme este finală și irevocabilă.

În dosarul „Veranda” sunt investigate  mai multe persoane, inclusiv primarul Iașului, Mihai Chirica. Sunt vizați și angajați din Primăria Iași, membri ai Oficiului de Cadastru și dezvoltatori imobiliari. Acest dosar vizează cercetarea unei presupuse „constituiri a unui grup infracțional organizat”.

Conform informațiilor, dezvoltatorii imobiliari au beneficiat de conexiuni cu funcționari din administrația publică locală, responsabili de emiterea și supravegherea conformității documentațiilor de urbanism. Scopul a fost obținerea autorizării pentru executarea lucrărilor de construcție.

Fostul șef DIICOT a fost iertat după ce i-a amenințat pe polițiști

Amintim că Daniel Horodniceanu a evitat sancțiunea cerută de Inspecția Judiciară după ce, în luna mai, a avut un incident în trafic în Iași. Atunci el a fost oprit de polițiști pentru presupusa neutilizare a semnalizării în timpul unei depășiri.

La acel moment, fostul șef al DIICOT i-a amenințat pe polițiști. Situația tensionată a ținut la acel moment prima pagină a ziarelor. Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a decis, însă, să-l ierte pe vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu.