Dan Barna confirmă discuția cu Emil Boc despre înlocuirea lui Florin Cîțu: I-am transmis foarte clar că ideea

Dan Barna confirmă discuția cu Emil Boc despre înlocuirea lui Florin Cîțu: I-am transmis foarte clar că ideea

Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu

Publicat de Corina Chiriac la 11 septembrie 2021, 08:12

Fostul vicepremier, Dan Barna, a declarat în cadrul dezbaterii USR-PLUS de vineri seara că a fost la Cluj și că a vorbit despre schimbarea premierului Florin Cîțu cu primarul municipiului, Emil Boc.

Dan Barna confirmă discuția cu Emil Boc despre înlocuirea lui Florin Cîțu: I-am transmis foarte clar că ideea

În cadrul dezbaterii USR-PLUS de vineri seara, fostul vicepremier Dan Barna a confirmat faptul că a vorbit cu Emil Boc despre schimbarea lui Florin Cîțu. Acesta a precizat că schimbarea prim-ministrului nu este un moft, ci un punct de vedere.

Acesta a subliniat că situația este clară și că premierul a pierdut sprijinul unuia dintre membrii coaliției, făcând referire la USR-PLUS.

„Da, confirm lucrul acesta, am văzut și în presă, am avut o întâlnire cu primarul Clujului, domnul Emil Boc, căruia i-am transmis foarte clar că ideea de a continua cu Florin Cîțu nu este o este o opţiune pe masă. Nu este un moft, nu este un punct de vedere pe care-l exprimăm într-un context în care să așteptăm primim ceva. Este o situație foarte clară. În această coaliție, premierul a pierdut sprijinul unuia dintre membrii coaliției, respectiv sprijinul USR PLUS și este nevoie ca PNL să vină cu un alt premier. Altfel, mergem în opoziție și le urăm succes alături de PSD”, a declarat Dan Barna în cadrul dezbaterii USR PLUS de vineri seară.

Ce spune Dan Barna despre o posibilă suspendare a lui Iohannis

Fostul vicepremier Dan Barna a precizat că știa că drumul acesta nu va fi unul ușor. El a mai spus că dorește ca lumea să nu mai considere că USR-PLUS este supărat din cauză că președintele nu îi ajută.

În plus, Dan Barna a precizat că nu este de părere că suspendarea președintelui este o cale bună de urmat.

„Cand am pornit pe acest drum, stiam ca nu o sa fie usor. Vreau sa iesim din logica ca suntem necajiti si nu ne ajuta presedintele. Am intrat intr-un mediu politic unde stiam ca-i vom produce neplaceri. Nu cred ca perspectiva suspendarii presedinteleui e o linie pe bune in care sa credem. Trebuie ca noi USR PLUS sa remanem fermi pe reformele pe care ne-am angajat si sa confirmam speranta pe care zilele astea am adus-o inapoi. Speranta ca ne vor ajuta celelalte componente ale sistemului politic este naiva si eu cred ca USR PLUS a demonstrat in acesti ani ca a trecut de naivitate”, a declarat Dan Barna.

Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.