Dacia acordă în acest an prime de vacanţă în valoare de 610 lei pentru fiecare dintre cei aproximativ 14.000 de angajaţi ai companiei, valoarea totală netă a acestor prime fiind de 8,54 milioane lei (2,01 milioane euro).

„Salariaţii Dacia vor primii banii în avans. Sumele trebuiau plătite, în mod normal, în decursul lunii august, însă pentru că uzina este în revizie începând cu 3 august, conducerea a decis să acorde primele înainte de această dată”, au declarat, marţi, oficialii Dacia, citaţi de Mediafax.

Astfel, fiecare angajat va primi o primă netă 610 lei, valoarea brută a acesteia fiind de 818 lei.

Fondurile totale alocate de Dacia pentru aceste prime de vacanţă se ridică astfel la 11,45 milioane lei, echivalentul a 2,7 milioane euro, dintre care circa 700.000 de euro reprezintă taxe şi impozite datorate statului.

Acordarea primei de vacanţă face parte din pachetul salarial negociat în cadrul Contractului Colectiv de Munca pentru anul 2009.

Vacanţă de patru săptămâni

Activitatea Dacia va fi oprită timp de patru săptămâni, începând cu 3 august, întreaga platformă de la Mioveni fiind în revizie, potrivit oficialilor Dacia. Astfel, timp de o lună, toţi cei aproximativ 14.000 de angajaţi ai Dacia se vor afla în concediu.

De asemenea, furnizorii care produc exclusiv sau în mare parte pentru Dacia vor intra şi ei în vacanţă în aceeaşi perioadă. Producătorii de componente auto care au alţi clienţi decât Dacia vor fi şi ei în revizie în august, deoarece este luna de vacanţă pentru aproape toţi producătorii auto, indiferent de ţară.

În sectorul producţiei auto şi activităţile conexe lucrează aproximativ 220.000 de oameni, potrivit estimărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto din România.

SURSA: Mediafax