Dacă acceptă ajutorul ruşilor, ciprioţii nu vor mai primi bani europeni
După respingerea proiectului de lege privind impozitarea depozitelor bancare, Ciprul mizează pe ajutorul Rusiei. “Planul B” prevede o finanţare suplimentară din partea Moscovei şi recapitalizarea Laiki Bank de către o subsidiară a Gazprombank – banca renumitului monopol de gaze ruseşti, comentează astăzi publicaţia electronică Gazeta.ru.
Cancelarul german Angela Merkel s-a opus categoric oricăror negocieri între Cipru şi terţe părţi în afara troicii. Miza crizei cipriote a crescut puternic după ce autorităţile de la Nicosia au cerut demonstrativ sprijinul Kremlinului, fapt recunoscut de mulţi experţi europeni, potrivit cărora “liderilor europeni le revine să decidă dacă Cipru va supravieţui”. Discuţiile telefonice nocturne între preşedinţii rus şi cipriot, Vladimir Putin, respectiv Nicos Anastasiades, s-au încheiat cu decizia de a continua consultările cu privire la criza bancară în două formate: “Moscova -Nicosia” şi “Moscova-Nicosia-Comisia Europeană”.
“La rândul său, Vladimir Putin şi-a reiterat preocuparea în legătură cu posibilitatea adoptării unor măsuri care ar putea dăuna intereselor persoanelor juridice şi fizice de naţionalitate rusă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, într-o declaraţie făcută în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Pentru continuarea negocierilor miercuri la Moscova, Nicosia l-a trimis pe ministrul de finanţe Michalis Sarris, împreună cu un grup important de negociatori. În acelaşi timp, Putin l-a invitat pe preşedintele Ciprului să efectueze o vizită oficială în Rusia “în orice moment convenabil pentru el”.
Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a discutat telefonic cu liderul rus imediat după ce parlamentul de la Nicosia a respins marţi seara acordul de impozitare a depunerilor bancare. În acest moment, toate depozitele bancare din Cipru sunt îngheţate pentru a preveni un exod masiv şi a nu agrava problema lichidităţilor. Chiar dacă Kremlinul va accepta o finanţare suplimentară a Ciprului şi Gazprombank va cumpăra Laiki, Banca Centrală Europeană ar putea suspenda furnizarea de lichidităţi pentru băncile cipriote, susţine o sursă a Financial Times, adăugând că liderii europeni sunt cei care vor decide dacă Cipru va rămâne sau nu în zona euro.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





