Armata Rusiei se confruntă cu o penurie critică de muniție de artiliere

Armata Rusiei se confruntă cu o penurie critică de muniție de artilerie, ceea ce înseamnă că puterea sa de a desfășura operațiuni la sol în Ucraina „scade rapid”, a anunțat amiralului Tony Radakin, comandant al Forțelor Armate din Marea Britanie.

„Permiteți-mi să-i spun în seara asta lui Putin ceea ce generalii și miniștrii săi sunt probabil prea speriați să spună: Rusia se confruntă cu o penurie critică de muniție de artilerie. Aceasta înseamnă că, în principiu, capacitatea sa de a desfășura la sol operațiuni ofensive eficiente scade rapid. Nu este un secret de ce se întâmplă asta. Putin a plănuit un război de 30 de zile, dar tunurile rusești trag de aproape 300 de zile. Magaziile sunt goale. Moral, conceptual și fizic, puterile lui Putin sunt epuizate”, a explicat Tony Radakin în cadrul unui discurs susținut la think-tank-ul de apărare și securitate din Marea Britanie – „Royal United Services Institute (RUSI)”.

Potrivit spuselor sale, „cea mai importantă lecţie din ultimul an este să recunoaștem că suntem parte dintr-o luptă generațională pentru viitorul ordinii globale”, de aceea Marea Britanie nu trebuie „să nu întoarcă privirea” în altă parte.

„Am văzut ce se întâmplă când tarile întorc privirea. Liderii autoritari prind curaj. Regulile încep să fie încălcate, iar apoi urmează dezordinea economică şi insecuritatea globală. Iar prețul îl plătim cu toţii”, a adăugat el.

Acesta a avertizat, totodată, că „trăim vremuri extraordinar de periculoase”, cu tensiuni tot mai mari între Occident şi Rusia, Iran, Coreea de Nord şi China.

„La final de 2022, avem o lume în care patru crize geopolitice separate se desfășoară în paralel. Vorbim de simţul impunităţii al lui Putin, comportamentul intruziv şi destabilizator al Iranului, atitudinea făţiş beligerantă a Coreii de Nord și o Chină tot mai autoritară”, a adăugat Tony Radakin, relatează Defence24.

Piederea armatei Rusiei este deja evidentă

Vă amintim că joi, 15 decembrie 2022, Volodimir Zelenski a anunțat că pierderea armatei Rusiei este deja evidentă, iar armata Ucrainei încearcă să își recucerească teritoriile până la granițele din 1991. Acesta a precizat, de altfel, că viața lui Vladimir Putin și a aliaților săi ar putea fi prelungită dacă recunoaște că războiul declanșat în Ucraina este o greșeală și dacă își retrage trupele militare.

„Cu cât războiul se termină mai repede – și dacă Rusia recunoaște că începerea războiului a fost o greșeală tragică, cu atât mai mult președintele rus își va salva viața și viața anturajului său. Dacă acum se va retrage la granițele anului 1991, atunci va începe posibila cale a diplomației. Asta e cine poate muta războiul de la o cale militară la una diplomatică. Numai el o poate face”, a declarat, joi, Volodimir Zelenski.

„Este necesar să ne uităm la imaginea reală, când întreaga lume, în primul rând, arată nu doar sprijin, ci diplomatic, economic, cu sancțiuni, izolarea arată că agresiunea trebuie plătită – să meargă la frontiere și apoi să plătească”, a adăugat președintele Ucrainei, relatează revista britanică The Economist.