Extinderea NATO periclitează securitatea Rusiei

Marți, 4 aprilie 2023, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a vorbit despre aderarea Finlandei la NATO, în condițiile în care Finlanda are cea mai lungă frontieră cu Rusia dintre toate statele europene, respectiv: 1.340 de kilometri lungime.

„Este o nouă agravare a situaţiei. Extinderea NATO este o atingere la securitatea noastră şi la interesele naţionale ruse.Exact aşa o vedem noi! Asta ne constrânge să adoptăm contramăsuri pentru a ne asigura securitatea. Moscova va acţiona în funcţie de modul în care NATO va exploata teritoriul finlandez şi dacă îşi va desfăşura infrastructura în apropierea frontierei ruse.

Vom urmări atent ce se petrece în Finlanda, modul în care aceasta ne ameninţă. Măsurile vor fi luate în funcţie de aceasta. Armata noastră va reacţiona în timp util”, a declarat, marți, Dmitri Peskov, precizând că vor fi luate măsuri capabile să asigure securitatea Rusiei la nivel tactic şi strategic.

Referitor la natura acestor măsuri de securitate, purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a limitat la a spune că „vor fi cele considerate necesare” de Guvernul Moscova, relatează agenția de presă AFP.

Potrivit sursei citate anterior, decizia Finlandei de a adera la NATO, după decenii de neutralitate, reprezintă un regres pentru Rusia.

„Situaţia cu Finlanda este radical diferită de cea cu Ucraina. Finlanda nu a devenit niciodată anti-Rusia şi noi nu am avut nicio dispută cu ea. Aderarea sa la NATO nu va putea decât să afecteze natura relaţiilor noastre, căci Alianţa este o organizaţie neprietenoasă, ostilă în mai multe privinţe faţă de Rusia”, a adăugat Dmitri Peskov.

Rusia își va consolida potențialul militar la granița sa de vest și de nord-vest

Luni, 3 aprilie 2023, ministrul-adjunct al Afacerilor Externe din Rusia, Aleksandr Gruşko, a anunțat că țara sa va răspunde la aderarea Finlandei la NATO prin consolidarea potenţialului său militar la graniţa sa de vest şi de nord-vest.

„În cazul în care forţe şi mijloace ale altor ţări NATO vor fi desfăşurate în Finlanda, vor fi luate măsuri suplimentare pentru a se asigura securitatea militară a Rusiei”, a avertizat Aleksandr Gruşko.

Războiul din Ucraina s-ar putea extinde din cauza aderării Finlandei la NATO

La rândul său, ministrul Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, a spus că aderarea Finlandei la NATO şi intensificarea activităţilor Alianței Nord-Atlantice în apropierea frontierelor Rusiei şi Belarusului creează riscul unei extinderi majore a războiului din Ucraina.

„NATO pune în aplicare un ansamblu de măsuri pentru a spori pregătirea de luptă a Forţelor armate comune, îşi intensifică antrenamentele de luptă şi activităţile de recunoaştere în apropierea frontierelor Rusiei şi Belarusului. Desigur, toate acestea creează riscuri de extindere semnificativă a conflictului, dar nu vor afecta rezultatul operaţiunii speciale”, a declarat, marți, Serghei Șoigu, referindu-se la războiul din Ucraina, relatează agenția de presă EFE.