Cursul coboară sub 4,40 lei, dar străinii continuă să iasă de pe bonduri
Moneda naţională a recuperat azi ceva teren în raport cu euro, în ton cu regiunea, graţie un sentiment pozitiv după ce membrii Consiliului European se pare că au ajuns la un acord în privinţa buegtului UE, spun dealerii. Ei atrag atenţia că presiunile de depreciere se menţin, întrucât străinii continuă să vândă obligaţiunile de stat româneşti abia achiziţionate.
La referina BNR, cursul euro a coborât cu 1,36 bani (0,31%), până la 4,3970 lei, aprecierea fiind în ton cu a principalelor monede din regiune, care câştigau circa 0,1%.
„Leul a recuperat ceva azi, odată cu regiunea, pe volume mici. Sentimentul pozitiv a fost de terminat de agrearea pe baza bugetului UE, iar asta a mai potolit pe moment ieşirile din bonduri. În perioada următoare, cursul este de aşteptat să meargă în sus, întrucât străinii continuă să iasă de pe bonduri. Interesul pentru bonduri a scăzut puternic”, a declarat un dealer pentru Capital.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,2773 lei, în urcare puternică faţă de ieri, cu 2,80 bani (0,86%).
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





