"Nu încerc decât să respect prevederile unei legi de patru ani de zile – aceea de a reformula o licitaţie în ceea ce priveşte curăţenia pe sectoare, tocmai pentru a pune adevărul în drepturile lui legale, istorice, asta e tot şi nimic altceva. S-a ajuns totuşi la costuri serioase, aproape o medie de 22,5 milioane de euro pe an de sector şi ştiu lucrul acesta şi am certitudinea că se întâmplă, pentru că noi plătim la sectorul cinci, ori vorbim de dezvoltare echilibrată, ori vorbim poveşti", a afirmat primarul Bucureştiului la Palatul Parlamentului.

Edilul a mai explicat că a prezentat în Comisia de industrii de la Camera Deputaţilor "exact care este situaţia unui oraş care doreşte să se dezvolte unitar şi povara financiară pentru cetăţenii lui să fie aceeaşi, nu diferenţiat".

Sorin Oprescu a precizat că se doreşte transformarea subdiviziunilor Bucureştiului în unităţi administrativ-teritoriale. "Problema de fond este următoarea, aceea de a se dori să se transforme subdiviziunile Bucureştiului în unităţi administrativ- teritoriale, în condiţiile astea nu văd care să mai fie rolul Primăriei Generale, dar în condiţiile astea dispare şi monitorizarea şi controlul dezvoltării oraşului. Este un început, asta nu o stabileşte decât Legea Administraţiei, ceea ce mă îndoiesc că logica ar putea să ducă către ea", a mai spus Oprescu.

Proiectul legii salubrizării s-a aflat miercuri în dezbatere la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor, iar la şedinţă au fost prezenţi primarii sectoarelor 1, 3, 4 şi 6, precum şi primarul general Sorin Oprescu.

Primarii de sector doresc ca salubrizarea să nu fie trecută sub administrarea Primăriei Capitalei, a declarat miercuri edilul sectorului 3, Robert Negoiţă.

"Noi am făcut o asociaţie a primarilor de sector, iar punctul de vedere al acestei asociaţii este că ar trebui separate curăţenia sectoarelor şi managementul deşeurilor. Salubritatea sau curăţenia trebuie să rămână la sectoare, acolo unde este acum şi unde funcţionează bine. După cum se poate vedea, trecerea de la Primăria Generală a salubrităţii la primăriile de sector în Bucureşti este un punct câştigat, în sensul că se face curăţenie în Capitală", a precizat Negoiţă, la dezbaterile generale pe proiectul legii salubrităţii discutat la Comisia pentru industrii a Camerei Deputaţilor.
Sursa: Agerpres