De obicei, cei care au în grădină trandafiri consideră temperaturile scăzute ca pe o condamnare la moarte a acestor plante. Dar cu îngrijirea și atenția corespunzătoare, aceste plante atât de îndrăgite pot să reziste la provocările iernii.

Cu siguranță, trandafirii sunt florile care nu lipsesc din nicio grădină și care necesită îngrijiri speciale, dacă vrem să reziste înghețului. Iată care sunt principalii pași pe care trebuie să-i respectați pentru protejarea lor.

Intrarea plantelor în repaus vegetativ și mușuroirea

Opriți fertilizarea trandafirilor la sfârșitul lunii august pentru a descuraja formarea de noi tulpini, care vor fi vulnerabile în fața temperaturilor din ce în ce mai scăzute. După ce ați curățat trandafirii, treceți la următoarea etapă: îngroparea sau mușuroirea. Este bine ca această operațiune să fie făcută înainte de primul îngheț, adică de prin noiembrie. În funcție de fluctuațiile temperaturilor, trebuie să faceți această operațiune fie la începutul, fie la jumătatea lunii.

Trandafirii pomișori au nevoie de o atenție specială începând de la jumătatea lunii noiembrie sau de la primul îngheț. Mai ales la trandafiri altoiți pe un trunchi înalt, riscul degerăturilor este foarte ridicat.

Udați bine pământul din jurul tufelor

După primul îngheț, udați bine pământul din jurul tufelor de trandafiri, asigurându-vă că folosiți suficientă apă pentru a ajunge la câțiva centimetri adâncime. Motivul: odată ce pământul începe să înghețe definitiv iarna, tufa de trandafiri va trebui să aibă grijă de ea însăși. Dacă îi oferiți o umiditate corespunzătoare înainte de venirea iernii, puteți fi sigur că planta își poate potoli singură nevoia de apă în lunile de iarnă, când intră în repaus vegetativ.

Preveniți apariția unor probleme

Pe măsură ce vă pregătiți grădina și curtea pentru iarnă, asigurați-vă că curățați și îndepărtați frunzele căzute din jurul tufelor de trandafiri pentru a preveni ca insectele să-și facă adăpost în apropierea plantelor vulnerabile. Dacă ați avut o problemă cu o ciupercă (cum ar fi pata neagră) sau o infestare cu insecte, ar trebui să aruncați frunzele și să le eliminați definitiv din curte.

Atenție specială la trandafirii cățărători

Trandafirii cățărători sunt deosebit de vulnerabili în timpul lunilor de iarnă și sunt expuși riscului de deteriorare din cauza vântului și a temperaturilor scăzute. Pentru o protejare cât mai bună a crengilor trandafirilor cățărători, acestea ar trebui culcate la pământ. Apoi acoperiți-le cu un strat de mulci pentru o mai bună protecție. Metoda este recomandată pentru zonele în care este foarte frig. O altă metodă este să le acoperiți crengile cu o pânză specială.