Potrivit Sony, numele, adresele, email-urile, datele de naştere, numele de telefon şi alte informaţii de la 24,6 milioane utilizatori de jocuri PC au fost furate de pe serverele sale ca şi o bază de date mai veche din 2007. Oficialii Sony au precizat că victima atacului a fost reţeaua de jocuri Sony Online Entertainment (SOE), care găzduieşte jocuri PC jucate pe Internet.

De obicei, datele sunt puse pe forumuri specializate, așa cum am arătat că se întâmplă și în România. Însă detaliile tranzacțiilor se fac în discuții private, unele dintre ele având loc tot online.

Cei de la wired.com au publicat o discuție online între un cumpărător și un vânzător de date de carduri furate, care aparțineau unor clienți ale unor bănci mari din America.
Vânzătorul cardurilor îi oferă cumpărătorului nişte carduri de debit şi de credit, după care îi spune că mai are, în cay că acesta îşi doreşte, şi un card platinum. Din prima conversaţie reiese că preţurile nu au fost încă fixate. În final, toată tranzacţia se ridică la suma de 800 de dolari, pe care cumpărătorul o virează în contul vânzătorului. 
Pentru a vedea toate discuţiile, click aici.

Procurarea datelor unei cărţi de credit şi alte informaţii personale prin forumuri de fraudă online nu costă decât 2,30 euro, potrivit unui raport al RSA, divizia de securitate a numărului 1 mondial în domeniul sistemelor de stocare a datelor informatice EMC, publicat în urma cu ceva timp.

’2,30 euro este preţul mediu cu care pot fi cumpărate în prezent pe piaţa neagră bunuri şi servicii. Pe forumuri ‘underground’, date personale furate sunt propuse spre vânzare, fiind însoţite de instrumente şi servicii care permit altor cibercriminali să scoată profit din aceste informaţii’ , relevă un document.

Un pachet – cuprinzând numărul de identificare format din 16 cifre al unei cărţi de credit, codul său de verificare a valorii, data expirării sale, adresa facturării şi numele proprietarului său – este astfel disponibil pentru un preţ cuprins între 1,96 şi 3,9 euro.

În schimb, trebuie plătit mai mult pentru un program de acces la o bancă online: potrivit tipului de cont şi soldului său, acest preţ variază între 65 şi 1.300 de euro, continuă raportul.

‘Dacă vânzarea datelor furate şi instrumentelor şi serviciilor cibercriminale nu este nouă, numărul crescând al forumurilor ‘underground’ şi facilitatea de a le accesa sunt în schimb de reţinut şi reprezintă o ameninţare serioasă’, rezumă RSA.