În ultimii ani, omul care a transformat Cuba în aliata URSS şi care a declarat ireversibilă victoria socialismului în insulă, a asistat de la retragerea sa la un plan de deschidere lansat de fratele şi succesorul său, Raul Castro, pentru a garanta supravieţuirea unei revoluţii care a avut mereu dificultăţi în asigura şi prosperitatea în Cuba.

Când în 1959, "bărboşii" lui Fidel Castro l-au destituit pe dictatorul Fulgencio Batista, Cuba era o ţară cu enorme inegalităţi sociale şi cu o elită îmbogăţită la umbra comerţului cu zahăr şi a companiilor americane.

Dar odată cu revoluţia comuniştilor cubanezi se terminase cu "diversiunile". Legea Reformei Agrare şi naţionalizarea proprietăţilor nord-americane în insulă au fost primele măsuri economice importante după triumful Revoluţiei.

În 1961, în mijlocul invaziei din Golful Porcilor sau Plaja Giro, Fidel Castro a proclamat caracterul socialist al Revoluţiei cubaneze în timp ce confruntările cu SUA deveneau din ce în ce mai intense.

În complexul scenariu al Războiului Rece, Cuba s-a aliat cu URSS şi s-a transformat în satelitul său din Caraibe: mulţumită acestui lucru insula a primit timp de trei decenii 20 miliarde de dolari care au permis un trai decent al populaţiei până la finalul anilor '80.

Dar blocul comunist a căzut în 1989 şi acest lucru a fost ca şi cum "soarele nu a mai răsărit" în Cuba. Aşa a descris Fidel Castro impactul suferit de Cuba după implozia URSS.

Dezmembrarea URSS a dezvăluit o puternică dependenţă de Moscova, economia cubaneză a suferit o scădere de 40% şi a intrat într-o perioadă dură de sărăcie care a marcat generaţii întregi de cubanezi.

Fidel Castro s-a văzut obligat să deschidă insula turiştilor străini, investiţiilor străine, dolarului şi remitenţelor, pentru a evita destructurarea întregului sistem.

În zorii secolului XXI, a apărut un alt comandat în America Latină, venezueleanul Hugo Chavez, care a devenit aliatul şi salvatorul regimului comunist cubanez, într-o alianţă care a oferit Cubei o nouă sursă de venit şi mai ales petrol.

Insula a început să primească zilnic 100.000 de barili de petrol din partea Caracasului pe care îl plătea cu servicii medicale, educative şi sportive, o experienţă de care Fidel Castro a profitat pentru a o exporta în alte ţări din lumea a treia şi pe care a transformat-o într-o sursă de venit.

Nici această formulă şi nici impulsul dat turismului nu au permis Cubei să depăşească constrângerile economice şi, după retragerea şi boala lui Fidel, fratele său, Raul, s-a dedicat acestei bătălii economice într-o ţară cu un salariu mediu lunar de 20 de dolari, cu peste 1.8 milioane de hectare agricole care nu se puteau cultiva şi cu grave probleme energetice, de nivel de trai sau transport.

Cel mai mic dintre fraţii Castro, a demarat un pachet de reforme care s-a tradus printr-o deschidere controlată către iniţiativa privată prin creşterea activităţii liberilor profesionişti, deşi principala formă de economie din insula a fost şi rămâne întreprinderea socialistă.

Numărul microîntreprinderilor a explodat: restaurante, ateliere de reparaţii, saloane de frumuseţe, săli de sport şi afaceri care sunt posibile numai într-un număr limitat de domenii, şi care sunt constrânse şi de lipsa produselor, inexistenţa unei pieţe angrosiste sau de crearea unor impozite mari într-o ţară fără cultură a plăţii impozitelor.

Reducerea drastică a planurilor de stat, eliminarea subvenţiilor paternaliste, perfectarea întreprinderilor de stat, autorizarea unor cooperative private şi proiectul de a elimina complicatul sistem al dublei monede sunt alte măsuri prevăzute de "actualizarea" cubaneză.

Aceste ajustări şi altele, de ordin social, precum reforma migraţiei au îmbunătăţit uşor viaţa cubanezilor dar nu sunt suficiente pentru un avans economic substanţial şi nici nu au crescut nivelul producţiei, în condiţiile în care ţara a cheltuit 2 miliarde de dolari pe an pentru a importa alimente, din cauza imposibilităţii de a activa sectorul agricol.

Conştient că ţara are nevoie de capital pentru un "socialism sustenabil", Raul Castro a optat pentru captarea investiţiilor străine prin creare în portul Mariel a primei zone de dezvolare din Cuba şi a elaborat o nouă lege pentru a atrage întreprinzători străini, dar cu o condiţie – "insula nu se vinde".

Mulţi experţi sunt de acord că reformele lui Raul Castro sunt cele mai importante măsuri luate în Cuba de la Revoluţia comunistă, însă critică lentoarea lor.

Anunţul restabilirii relaţiilor între Cuba şi Statele Unite au generat aşteptări cu privire la posibilitatea ca reformele economice rauliste să se accelereze impulsionate de flexibilitatea impusă de preşedintele american Barack Obama.

Fără îndoială, faptul că republicanul Donald Trump va fi noul lider de la Casa Albă a aruncat în incertitudine acest proces de relansare a relaţiilor cu SUA, mai ales că embargoul impus Cubei este menţinut. AGERPRRES