Poşta finlandeză va deschide scrisorile pentru a le expedia în format electronic, în scopul reducerii costurilor şi emisiilor poluante, informează AFP.

Deocamdată nu este vorba decât de un proiect experimental, a declarat un purtător de cuvânt al Poştei finlandeze.

Destinatarii vor primi un e-mail sau un mesaj telefonic, după ce scrisoarea a fost deschisă, scanată şi transpusă în format PDF, afirmă Tommi Tikka, directorul companiei poştale Itella.

Conversia automatizată a scrisorilor în documente electronice se va realiza în „locaţii speciali şi securizate”, angajaţii fiind supuşi unor obligaţii stricte de confidenţialitate.

Până în prezent, 126 de familii şi 20 de companii din Anttila, o zonă slab populată din nordul Finlandei, s-au oferit să participe la proiectul experimental.

Scrisorile de dragoste şi alte documente private nu vor fi excluse din proiectul care a stârnit polemici în Finlanda.

„Itella este pe cale să facă în Finlanda ceea ce făcea KGB-ul pe vremea URSS şi STASI în Germania de Est: Itella va citi scrisorile oamenilor”, se arată într-un mesaj publicat pe forumul ziarului Helsingin Sanomat.

Tommi Tikka afirmă însă că această experienţă va respecta secretul corespondenţei.

SURSA: Mediafax