"Sigur că această criză politică nu este fără efect asupra cursului valutar şi deci asupra multor alte paliere economice. Dar devalorizarea asta nu este determinată doar de criza politică. Cert este că după 30 iulie, în chip absolut firesc, lucrurile se aşează, trebuie să o spun, într-una din variante. În cealaltă mai puţin", a afirmat Antonescu.
El a precizat că a fost preocupat de evoluţia cursului valutar încă din prima zi a mandatului de preşedinte interimar, când a avut şi o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Am avut, de altfel, chiar în prima zi a acestui scurt mandat interimar, o întâlnire, printre alţii, şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României. (…) Am avut-o, pur şi simplu, pentru că eram în mijlocul unei crize politice, să înţeleg foarte bine (…) care e raportul între aceste întâmplări politice din România şi cursul valutar şi ce trebuie să evităm, chiar şi la nivel de declaraţii sau ce trebuie să declarăm noi, cei care avem anumite poziţii în stat, pentru a influenţa benefic toate aceste evoluţii", a spus Crin Antonescu.
Sursa: Agerpres