Romstal Leasing, parte a diviziei de leasing a bancii KBC, a inregistrat in 2006 venituri de 19,2 milioane de euro, in crestere cu 146% fata de 2005 si un profit net de 2,6 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 8% fata de cel inregistrat in anul precedent, informeaza un comunicat al companiei. In primele trei luni din 2007 Romstal Leasing a incheiat 1.188 de contracte de finantare cu o valoare cumulata de peste 42 milioane euro, cu 70% mai mare fata de cea inregistrata in aceeasi perioada din 2006.

“Primele trei luni ale acestui an au concretizat asteptarile pe care Romstal Leasing le are pentru 2007 de la piata romaneasca. Am inregistrat o evolutie foarte buna pe segmentul vehiculelor comerciale, al echipamentelor si al leasingului imobiliar, in timp ce segmentul autoturismelor a fost influentat de normele privind taxa de prima inmatriculare. Mizam in continuare pe aceste segmente si, bineinteles, pe leasingul instant, produs specific companiei noastre, pentru a ajunge la cresterea de minim 25% prognozata pentru anul 2007,” a declarat Ionut Chirila, directorul de marketing al Romstal Leasing.

Potrivit companiei, in prezent finantarile de autoturisme detin o pondere de 38% in portofoliul Romstal Leasing, cele de vehiculele comerciale usoare si grele 43%, cele de motocicletele 1%, cele de echipamentele 7% si cele imobiliare 11%.

In primele trei luni din 2007, Romstal Leasing a incheiat contracte de leasing imobiliar in valoare de 2,4 milioane de euro. Pentru acest an, compania urmareste o crestere de 10% pe segmentul de leasing imobiliar.

KBC Lease este o sucursala a KBC Bank si este prezenta pe piata de leasing, renting, fleet management si a tranzactiilor de refinantare. KBC Lease are peste 1.500 de angajati si activeaza in 14 tari din Europa de Vest, precum si in tari din Europa Centrala si de Est.

Romstal Leasing IFN S.A. si-a inceput activitatea in urma cu 8 ani, detine o cota de piata de 4,2%, are  20 birouri de reprezentanta in tara si ocupa locul 5 in topul societatilor de leasing din Romania. Pachetul majoritar al fostei divizii de leasing a grupului Romstal a fost achizitionat acum un an in urma unei tranzactii de 70 de milioane de euro de catre KBC Lease. Romstal Leasing IFN S.A. finanteaza in sistem leasing financiar autoturisme, autoutilitare, motociclete, vehicule comerciale grele, echipamente si imobile.

Sursa: Capital 19 Aprilie 2007