"În ultimele 6 luni s-a înregistrat o scădere cu 11% a preţului ţiţeiului la nivel mondial, scădere determinată de criza economică. În acest context, Petrom îşi permite să crească preţurile şi să-şi mărească profiturile pe spinarea agenţilor economici români, pe care i-a adus în pragul falimentului. Trebuie însă să se ţină cont de faptul că falimentarea unei firme din transporturi înseamnă sute de şomeri şi lipsirea bugetului statului de importante sume de bani provenite din taxe şi impozite", se arată în comunicatul citat.

Ca urmare, COTAR solicită guvernului organizarea unei întâlniri de urgenţă între reprezentanţii transportatorilor importanţi la nivel naţional şi Administraţia Petrom, în prezenţa primului ministru. În cadrul întâlnirii se doreşte impunerea unui Moratoriu pentru stoparea creşterii preţurilor la carburanţi, în scopul salvării situaţiei economice – una deja critică.

"Transportatorii rutieri români sunt hotărâţi să nu mai tolereze această situaţie şi să urmeze exemplul transportatorilor rutieri din ţările vecine", se mai spune în comunicat.
Sursa: Agerpres