Este primul declin al economiei de la recesiunea înregistrată în 2009. Cele mai severe presiuni asupra economiei ruse au venit de pe urma 'principalei decizii politice adoptate anul trecut – revenirea Crimeii la Rusia', a afirmat Medvedev în Parlamentul Rusiei.

Pierderile cauzate de impunerea sancţiunilor occidentale au redus anul trecut veniturile din export cu aproximativ 25 miliarde de euro (26,7 miliarde de dolari), sau 1,5% din PIB, iar cifra ar putea creşte semnificativ anul acesta, a avertizat premierul rus.

Economia rusească a înregistrat o creştere de doar 0,6% anul trecut, afectată de sancţiunile impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina, precum şi de scăderea semnificativă a preţului la petrol, unul dintre principalele produse de export ale Rusiei. Pentru acest an, prognozele indică o scădere de până la 5% a PIB-ului Rusiei.

Rusia doreşte o rată de schimb predictibilă, fără să înregistreze o apreciere sau o depreciere excesivă, a declarat Dimitri Medvedev. 'Moneda noastră se apreciază acum, ceea ce nu este rău pentru unele sectoare ale economiei. Dar această evoluţie afectează exporturile, astfel încât suntem interesaţi ca rata de schimb a rublei să fie pe deplin predictibilă, evitându-se o apreciere sau o depreciere excesivă', a explicat premierul rus.

Banca Centrală a Rusiei estima recent că anul acesta PIB-ul ar putea să scadă cu 5% dacă preţul barilului de petrol va rămâne în jurul valorii de 60 de dolari. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna iunie a scăzut luni cu 0,02 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 63,43 dolari. AGERPRES