"Platforma se adresează pacienţilor care sunt nedreptăţiţi sau obligaţi să dea şpagă, dar şi personalului medical care nu vrea să fie părtaş la corupţie şi la problemele din sistemul de sănătate", a declarat jurnalistul RFI România Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, unul dintre iniţiatorii proiectului, potrivit Agerpres.

El a susţinut că, potrivit Băncii Mondiale, corupţia din sistemul de sănătate s-a dublat şi trebuie găsite modalităţi pentru a fi stopată. MedAlert este unul dintre proiectele rezultate din iniţiativa Restart România a organizaţiei TechSoup. "Am văzut români creativi folosind puterea internetului şi a reţelelor sociale pentru a promova transparenţa şi statul de drept în România", a spus Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România.

Gitenstein a mai subliniat că cei mai mulţi români s-au confruntat cu corupţia în viaţa de zi cu zi, inclusiv prin plata la negru pentru servicii medicale.

"Plăţile neoficiale care seamănă cu plăţile pentru servicii pot dezavantaja semnificativ persoanele sărace şi pot submina sistemele oficiale de plăţi pentru servicii de sănătate. Cele mai multe dintre sumele plătite neoficial nu sunt declarate, iar calcularea lor este dificilă. Unele persoane au sugerat însă că suma plătită de români se ridică la 200 de euro pentru fiecare spitalizare", a susţinut Gitenstein.
Vânătoare de vrăjitoare?

Potrivit unui raport anual al Comisiei Europene cu privire la România, două treimi dintre persoanele intervievate au declarat că au oferit bani personalului medical, 80% dintre ele fiind de părere că asemenea plăţi au influenţat destul de mult tratamentul de care au beneficiat.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat a menţionat că la început a avut o avut reţinere ca nu cumva acest lucru să se transforme într-o "vânătoare de vrăjitoare", dar iniţiatorii platformei l-au asigurat că toate informaţiile vor fi verificate de ziarişti cu experienţă.

"Este important ca cetăţenii să sesizeze toate disfuncţionalităţile din sistem şi problemele, care să fie cunoscute şi de autorităţi şi să se ia măsuri", a precizat Arafat.

Iniţiatorii au spus că pot verifica informaţiile şi le vor accepta şi pe cele anonime, însă le vor verifica foarte bine, acestea vor fi transmise autorităţilor şi se va urmări dacă au fost sau nu luate măsuri.

Raed Arafat a apreciat că salariile mici pe care medicii într-adevăr le au nu justifică practicarea unor ‘plăţi informale’. El consideră că toţi aceşti bani ar trebui dirijaţi către asigurări private, dând astfel posibilitatea acordării unor salarii mai mari medicilor.