Phenianul a desfăşurat 50 de elicoptere la bazele aeriene Taetan şi Nuchon, în apropierea Mării Galbene, indică agenţia Yonhap şi alte mijloace de informare sud-coreene, care citează responsabili guvernamentali de la Seul.
Aceste elicoptere includ versiunile modernizate ale modelului Mi-2, fabricate de Coreea de Nord, precum şi Mi-4 şi Mi-8, importate din Uniunea Sovietică acum câteva decenii, precizează Yonhap, adăugând că unele dintre acestea sunt echipate cu mitraliere.

"Aceste elicoptere sunt utilizate pentru atacuri pe teren şi în manevre care necesită o mobilitate mare", a indicat un responsabil de la Seul, citat de Yonhap.

Potrivit cotidianului Chosun Ilbo, aparatele de zbor pot ajunge la insula sud-coreeană cea mai apropiată de Coreea de Nord, Baengnyeong (situată la 16 km de coasta nord-coreeană), în două sau trei minute.

Ministerul Apărării sud-coreean nu a dorit să comenteze aceste informaţii.

Frontiera maritimă dintre cele două ţări a fost teatrul mai multor confruntări violente în 1999, 2002 şi 2009. În noiembrie 2010, Nordul a bombardat una dintre insulele sud-coreene situate aproape de frontieră şi a ucis patru sud-coreeni, între care doi civili. De atunci, Sudul şi-a întărit apărarea militară pe aceste insule.
Sursa: Agerpres