Ambele contracte au durata 1 ianuarie – 31 decembrie 2016. 

Contractul încheiat cu Petrotel LukOil are o valoare de 67,429 milioane lei, iar plata se va face la 15 zile de la primirea facturii. Penalităţile de întârziere vor fi 0,04%/zi. Garanţia prevăzută în contract este de plată a contravalorii serviciilor începând cu 1 ianuarie, în valoare de circa 4,741 milioane lei. 

Valoarea contractului încheiat cu OMV Petrom este de 286,745 milioane lei, cu plata la 25 de zile de la primirea facturii. Penalităţile vor fi 0,04%/zi, iar garanţia este de 20,754 milioane lei. 

Conpet a încheiat primele nouă luni din acest an cu un profit net de 52,010 milioane lei, în creştere cu 8,5% faţă de acelaşi interval din 2014. Cifra de afaceri a companiei s-a majorat, de asemenea, cu 1,3%, până la 285,663 milioane lei, în timp ce veniturile au totalizat, în perioada ianuarie – septembrie, 312,998 milioane lei, mai mult cu 1,1% în comparaţie cu primele nouă luni din anul anterior. 

Conpet are ca activitate de bază transportul de ţiţei, gazolină, etan şi condensat prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată, în scopul aprovizionării rafinăriilor din România şi din Balcani cu ţiţei din producţia internă şi din import şi cu derivate ale acestuia. 

Societatea operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 km, ce traversează 24 de judeţe ale ţării. Operaţiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central, aflat la sediul principal al companiei, din Ploieşti, şi de la dispecerate locale şi regionale. 

AGERPRES