Tabletele sunt printre cele mai populare dispozitive electronice în prezent. Atunci când Steve Jobs a lansat primul iPad, în urmă cu doi ani, a creat un segment nou pe care s-au înghesuit majoritatea producătorilor de electronice, inclusiv cei de pe piaţa locală. E-Boda, Evolio sau Allview sunt numele sub care Rosal Import Export, Televoice şi Visual Fan comercializează, în prezent,  pe piaţa românească tablete.
Dar, înainte ca tabletele să devină principalul lor business, aceste companii româneşti au devenit cunoscute pe piaţa locală prin intermediul altor produse. Rosal Import Export, care deţine brandul E-Boda, şi-a făcut un nume pe piaţa locală prin intermediul DVD playerelor. Alexandru Drăgoiu, fondatorul E-Boda, a început să comercializeze DVD playere în România, fiind inspirat de succesul unei firme mici, Apex, pe o piaţă mult mai mare, Statele Unite. În 2002, imediat după facultate, Drăgoiu împreună cu Silviu Prigoană au pus bazele Rosal Import Export. Au urmat discuţii cu companii producătoare din China şi lansarea pe piaţa românească a primelor modele. Acestea au prins foarte bine deoarece, spre deosebire de modelele producătorilor consacraţi, care evident erau mult mai scumpe, acestea puteau reda orice fel de disc, fie el şi piratat. Cu timpul, compania şi-a diversificat oferta cu rame foto, MP3&MP4 playere, ceasuri şi televizoare.
Cu televizoare a pornit afacerea sa braşoveanul Lucian Peticilă, director general Visual Fan. Acesta a pus bazele companiei în anul 2002, obiectul de activitate fiind producţia şi comerţul angro de produse electronice şi electrocasnice. Din aprilie 2004, toate produsele au fost comercializate sub marca proprie Allview.
Un an mai târziu a lansat primul DVD player, a continuat în 2006 cu primele televizoare LCD, iar în 2007 a adăugat în portofoliu sistemele de navigare GPS. În primavara anului 2008, în urma unei analize a gradului de penetrare a telefoniei mobile în rândul populaţiei, managementul companiei a luat decizia de a include în portofoliu telefoanele mobile dual SIM. Compania a pornit acest proiect cu două modele de telefoane Dual SIM şi a ajuns în prezent la peste 20 de terminale.
Liviu Nistoran, fost preşedinte al arbitrului telecom, a pornit la drum cu Global Net, o companie de distribuţie de echipamente de comunicaţii creată în 1997, pe care a vândut-o în anul 2000 unui investitor străin. În 2001 a pus bazele Televoice, companie de distribuţie IT, iar în 2004, a creat un brand pentru gama de telefoane fixe pe care le distribuia, Digitel. Acesta, însă, era destul de limitat, aşa că a început să caute un nou brand, care să poată fi o umbrelă mai largă, pentru orice produs electronic. Aşa a apărut, în anul 2006, Evolio, care a devenit cunoscut în principal pentru distribuţia de echipamente GPS. Acum, brandul Evolio este recunoscut pentru produsele de navigaţie, eBook Readere, laptopuri şi tablete.
Primele tablete româneşti
Succesul tabletei Apple, lansată pe 12 martie 2010, nu l-a lăsat indiferent pe Lucian Peticilă, Allview introducând prima tableta românească la sfârşitul aceluiaşi an. AllDro 4 GB avea un ecran de șapte inci, procesor de 800 de MHz şi un preţ de 899 lei. Omul de afaceri braşovean a pornit de la ideea că tableta americanilor este mult prea scumpă, iar o tabletă românească, deşi este asamblată în China, cu aplicaţii software localizate şi un preţ accesibil ar prinde foarte bine. Nu s-a înşelat.
După AllDro 4 GB  au urmat şi alte modele, iar în luna mai a acestui an, compania anunţa cu mândrie comercializarea a peste 15.000 de tablete de la lansarea gamei AllDro în decembrie 2010. Pentru acest an, braşovenii şi-au fixat ca ţintă 25% din piaţa locală a tabletelor, care este estimată la 160.000 de unităţi. Compania are acum în portofoliu mai mult de zece modele, cel mai scump fiind AllDro 3 Speed T, care costă 1.299 lei, iar cel mai ieftin, AllDro 4 GB, primul model, care încă este comercializat la preţul de 399 lei.
 În timp ce Allview lansa prima tableta românească şi începea să îi facă concurenţă lui Apple, Televoice, compania lui Nistoran, lansa Evobook, primul său produs din categoria cititoarelor de cărţi electronice şi, de asemenea, primul eReader românesc cu tehnologie e-ink, pornind astfel competiţia cu Amazon. Prima tabletă a companiei a fost lansată la începutul anului 2011 şi era considerată cea mai uşoară de pe piaţă. Denumită EvoTab TB1, aceasta avea un ecran de șapte inci, o greutate de numai 360 grame  şi o grosime de numai 11 mm. Preţul unui model era de 750 de lei. Au urmat EvoTab 2, cea mai bine vândută tabletă Android din România în 2011, şi Neura. Ultimul model lansat de companie este Evotab Fun, despre care Nistoran spune că este cea mai plată tableta de șapte inci disponibilă la noi. Aceasta are un preţ de 650 de lei. Nistoran speră să comercializeze în acest an 14.000 de unităţi EvoTab Fun, după ce în primele şase luni a livrat 12.000 de tablete. Piaţa este estimată de omul de afaceri la 150.000-160.000 de tablete. Potrivit omului de afaceri, vânzările de tablete reprezintă 50% din businessul Evolio, iar compania Televoice estimează că va vinde, în total, circa 30.000 de tablete anul acesta.
E-Boda a fost ultima dintre cele trei companii care a intrat pe piaţa de tablete, în luna aprilie a acestui an, însă după numai trei luni are deja patru modele în portofoliu şi până la finele anului vor mai fi lansate alte două. Alexandru Drăgoiu spune că anul acesta compania se va focusa în special pe tablete, iar gama va include modele care vor acoperi toate categoriile de preţuri. Prima tabletă E-Boda, Impresspeed E1, cu ecran de șapte inci, procesor de 1GHz şi memorie RAM de 512 MB a fost un succes, stocul acesteia fiind epuizat rapid. Un factor important a fost preţul, de numai 600 de lei. Compania a mai lansat o tabletă premium IPS Supreme X100, a doua variantă a primei tablete, Impresspeed E200 şi un model adresat segmentului entry, Impresspeed Essen­tial A100. În acest moment, E-Boda deţine aproximativ 6% din piaţa de tablete, potrivit lui Drăgoiu care speră la 10% din piaţă până la finele anului. El estimează piaţa de tablete la 120.000 de unităţi.
Planuri de extindere
Toţi cei trei producători români de electronice îşi concentrează, în prezent, toate eforturile în direcţia tabletelor, însă în timp ce unii iau în calcul şi dezvoltarea de noi produse sub brand propriu, alţii vizează extinderea pe alte pieţe. Cei de la Allview sunt deja prezenţi pe pieţele din străinătate, dar nu cu tablete, ci cu telefoane mobile dual SIM. Acest segment de piaţă a fost exploatat foarte bine de braşoveni, iar produsele lor se vând acum în ţări precum Olanda, Spania, Moldova şi Slovacia. Anul acesta, compania a deschis un birou în Germania care se bucură de un real succes, potrivit lui Peticilă, care adaugă că vânzările externe reprezintă 10-15% din cifra de afaceri. Cele mai performante smartphone-uri dual SIM ale companiei, Allview P4 şi P5, au fost lansate recent în ţara noastră. Braşovenii speră că aceste modele îi vor ajuta să câştige, anul acesta, o cotă de 1,5% din piaţa de smartphone-uri, estimată la 900.000 de unităţi.

În ceea ce priveşte restul portofoliului, Peticilă a declarat că a renunţat complet la afacerea cu DVD-uri deoarece nu mai este un produs interesant pentru viitor. Compania va lansa în schimb noi televizoare LCD, care vor avea diagonale mari (peste 81 de cm) şi noi dispozitive GPS.  Visual Fan a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste două milioane de euro şi un profit net de circa 50.000 de euro.

Planuri de extindere are şi Liviu Nistoran cu Televoice. Evolio este prezent de ceva vreme pe piaţa din Republica Moldova, însă vânzările de aici sunt slabe. Televoice a avut anul trecut o cifră de afaceri de trei milioane de euro, iar vânzările din Republica Moldova au reprezentat circa 1%. Nistoran speră să aibă mai mult succes la sud de Dunăre. Compania vrea să acopere întreaga regiune a Balcanilor începând cu Bulgaria. „Bulgaria reprezintă în primul rând un avantaj logistic“, potrivit lui Nistoran care speră la o dublare a afacerilor în următorii ani. Compania va miza în continuare pe tablete, notebookuri, ebook readere şi GPS-uri.
La E-Boda nu se pune problema extinderii peste graniţă pentru că acest brand a fost construit special pentru România, aşa că  Alexandru Drăgoiu este foarte categoric:  „Nu intenţionăm să intrăm şi pe alte pieţe“. În acest moment, E-Boda deţine aproximativ 6% din piaţa de tablete şi 14-15% din piaţa DVD playerelor. O pondere semnificativă în cifra noastră de afaceri o are categoria de rame foto, care deţine 35% din piaţă şi cea MP3&MP4 playere, cu 11%. Întrebat dacă are de gând să mai continue să comercializeze DVD playere, Dră­goiu afirmă: „Piaţa DVD playerelor este în continuă scădere. Tot ce pot să vă spun este că, în România, ultimul DVD player vândut merită să fie unul E-Boda!“. Compania va continua să fabrice şi televizoare cu tub, deoarece românii cumpără în continuare astfel de aparate, dar şi modele cu cristale lichide. De asemenea, un nou segment pe care Drăgoiu îl are în vedere este cel de smartphone-uri. „Urmărim cu mare interes şi apariţiile de pe segmentul de smartphones, pe care ne gândim să intrăm“, a declarat acesta. E-Boda a încheiat 2011 cu o cifră de afaceri de 3,5 milioane euro şi îşi propune ca anul acesta să ajungă la 4,5 milioane euro.