depreciere a suferit-o BET-FI (-1,87%), in timp ce BET-C s-a diminuat cu 1,47%, iar BET cu 0,79%. Cu toate acestea, fata de valoarea inregistrata in ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii precedente, toti indicii au crescut, cea mai mare apreciere fiind inregistrata de BET (5,81%). Valoarea totala a tranzactiilor incheiate saptamana trecuta a fost de 415 miliarde de lei, din care 54% a fost determinata de transferurile cu actiunile celor doua mari companii petroliere, in timp ce sectorul financiar-bancar a generat 36% din valoarea acestora.Dupa o usoara revenire a cursului inregistrata luni, actiunile Rompetrol Rafinare au incheiat saptamana in scadere, care a fost mai accentuata in a doua parte a acesteia. Fata de ultima valoare inregistrata saptamana precedenta, pretul de referinta al actiunilor RRC a scazut cu aproape 5%, pana la 642 lei/actiune. Brokerii spun ca in ultima vreme cererea de actiuni RRC nu mai este foarte mare, asa cum ne obisnuisem in prima luna de tranzactionare la BVB. Pretul de referinta al actiunilor SNP Petrom a crescut pe parcursul saptamanii trecute cu 11%. Cererea mare de actiuni SNP Petrom a fost determinata de faptul ca societatea a fost suspendata de la tranzactionare timp de o saptamana. Inca de la inceputul sedintei bursiere de lunea trecuta, a fost inregistrata o tendinta clar ascendenta a pretului, care a atins imediat maximul zilei, de 2.400 lei/actiune. Volumul de actiuni transferate in prima zi de la reluarea tranzactionarii a fost de 28 de milioane de actiuni, reprezentand doua treimi din transferul saptamanal.Aceeasi evolutie ca a titlurilor SNP Petrom a fost consemnata si de actiunile celor cinci societati de investitii financiare. Cele mai mari cresteri saptamanale au fost inregistrate de titlurile SIF Moldova (6,53%) si SIF Oltenia (6,25%), in timp ce la polul opus s-au aflat actiunile SIF Muntenia, cu o crestere de numai 1,52%. Valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni SIF a fost de 88 miliarde de lei, in scadere cu 34% fata de valoarea inregistrata in saptamana precedenta.Convocarea adunarii generale extraordinare a actionarilor Amonil, care are pe ordinea de zi reanalizarea strategiei de functionare a societatii in conditiile aprobarii programului de subventionare a agriculturii, a determinat vineri cresterea cotatiilor cu 15%, maximul admis de regulamentele bursiere. Influenta pozitiva pe care a avut-o acest convocator a fost determinata de o alta decizie AGA, de la inceputul lunii aprilie, prin care se hotarase oprirea instalatiilor combinatului in perioada 1 iunie – 30 septembrie 2004. In sedinta de vineri, au fost transferate peste 15 milioane de actiuni care au totalizat 2,1 miliarde de lei.O evolutie buna au avut saptamana trecuta si actiunile Azomures Targu Mures, care s-au apreciat fata de saptamana precedenta cu 3,8%. Cea mai mare crestere a fost inregistrata in sedinta de marti, cand pretul a urcat pana la 3.080 de lei/actiune. Anul trecut, producatorul de ingrasaminte din Targu Mures a realizat o cifra de afaceri de 6.120 de miliarde de lei, in crestere cu 48% fata de cea raportata in 2002, in timp ce profitul s-a ridicat la 386 de miliarde de lei, de trei ori mai mare decat cel obtinut in perioada precedenta.

Impact pe termen lung
10 mai 2004. SNP a revenit in forta la tranzactionare, pretul inregistrand o crestere de peste 10% pe un volum de 63 de miliarde de lei. Rompetrol Rafinare (RRC) creste in tandem cu SNP Petrom dupa cum ne-a obisnuit: +4,4% pe un volum de 64 miliarde lei. In rest, piata e in stationare, cu variatii si volume relativ mici. SIF-urile au inregistrat o crestere timida spre sfarsitul sedintei. Am cumparat din nou Impact (IMP).
11 mai. Piata asteapta un comunicat din partea societatii IMP. Va urma, cred, o majorare de capital prin incorporarea rezervelor si primelor de emisiune. SIF-urile evolueaza in trend usor ascendent alaturi de SNP, insa pe lichiditate redusa.
12 mai. Trendul ascendent si rezultatele bune pe primul trimestru m-au determinat sa cumpar actiuni la Compa. Orizont de timp: mediu.
13 mai. Piata revine incet in trend ascendent, dupa ce a traversat o perioada de reasezare a cotatiilor. Cateva exemple: SIF-urile, SNP, TLV, IMP. Impact s-a miscat azi in sus spre 4.950 lei, pe o lichiditate in crestere. Anticipez o evolutie pozitiva a acestora atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Motivatii: pe termen scurt, pentru ca va urma o majorare de capital, iar pe termen lung, argumentele sunt multiple. In primul rand, domeniul de activitate – dezvoltare imobiliara – are perspective foarte bune, afacerea este in faza de crestere, compania are capacitatea de a produce profit si, nu in ultimul rand, foloseste in mod activ piata de capital (fiind printre putinele care o fac) pentru finantare. Compania are doua caracteristici – retine profitul in companie si are capacitatea de a-l gestiona cu un randament bun – apreciate pozitiv de Buffett in „Warren’s View of Earnings”. In prezent, daca luam in calcul cifrele din bugetul pe 2004, IMP se tranzactioneaza la un PER de 10, fata de un PER mediu in sector de peste 25 in SUA. Am insa credinta ca bugetul va fi depasit, avand in vedere rezultatele din primul trimestru.
14 mai. Sfarsit de saptamana cu scaderi usoare pe un volum redus. Exceptie: Turbomecanica e in crestere de o saptamana; in ultimele sase sedinte cresterea pretului a fost de 20%.