"Am avut o întâlnire cu miniştrii implicaţi şi am stabilit măsurile suplimentare pe care trebuie să le luam în vederea stopării acestui virus. Mâine se convoacă Comitetul naţional pentru combaterea bolilor şi practic vom autoriza în acest organism măsurile suplimentare pe care le vom lua în plus faţă de cele care au fost luate deja" , a precizat Daea. 

Întrebat care sunt măsurile concrete stabilite în cadrul întâlnirii, Daea a răspuns :"Lucrăm încă la minister pe aceste măsuri, iar mâine le vom prezenta şi autoriza în comitet", informează Agerpres. 

O întâlnire dedicată analizei măsurilor luate de autorităţi în cazul pestei porcine africane care afectează ţara noastră a fost anunţată marţi, la Guvern, fiind prezenţi miniştrii Agriculturii, Dezvoltării Regionale, Afacerilor Interne, Sănătăţii, Finanţelor, Economiei, Apărării, Transporturilor, dar şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi reprezentanţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

Întâlnirea de la Palatul Victoria a avut loc în contextul în care au început să fie efectuate plăţile compensatorii pentru fermierii care au avut de suferit. 

Crescătorii de porci afectaţi de pierderea animalelor din cauza pestei porcine africane au primit până în prezent despăgubiri de peste 130.000 de lei, preţul acordat pe kilogram fiind cuprins între 8 şi 12 lei, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

"Primele plăţi compensatorii au ajuns la crescătorii de porci afectaţi de pierderea animalelor în acţiunile pentru lichidarea rapidă a focarelor de Pestă Porcină Africană (PPA). Până la această dată au fost finalizate 51 de dosare de evaluare (aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populaţiei), dintre care 35 au fost plătite, iar 16 urmează să fie plătite astăzi, 30 iulie. Suma alocată acestor despăgubiri este de 130.000 de lei. 40 de dosare de evaluare sunt în curs de finalizare, urmând a fi transmise către ANSVSA în scurt timp, restul de 349 sunt în diferite stadii de analiză în cadrul Comisiilor de evaluare organizate la nivel judeţean, precizează ANSVSA. 

Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale, iar preţul acordat pe kilogram este cuprins între 8 şi 12 lei, stabilit pe baza criteriilor Comisiei de evaluare. 

Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării. În iunie, medicii veterinari au sacrificat 1.715 suine din gospodării private din mai multe localităţi din zona de Deltă a judeţului Tulcea şi au început eutanasierea a 44.580 de porcine dintr-o exploataţie comercială situată în apropierea municipiului Tulcea. 

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic. 

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor. 

Până la data de 25 iulie, au fost confirmate în jur de 440 de focare de PPA, din care 438 se află în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale din judeţul Tulcea, în prima exploataţie fiind sacrificaţi 45.000 de porci.