Comisia Europeană a lansat două anchete antitrust împotriva IBM
Comisia Europeană (CE) a lansat, luni, două investigaţii antitrust împotriva International Business Machines (IBM), suspectând că grupul a abuzat de poziţia dominantă deţinută pe piaţa serverelor.
Una dintre investigaţii a fost lansată în urma reclamaţiilor furnizorilor de software T3 şi Turbo Hercules împotriva practicilor IBM referitoare la legătura dintre hardurile pentru servere şi sistemele de operare livrate de companie. T3 şi Turbo Hercules au acuzat IBM că a blocat
Comisia Europeană (CE) a lansat, luni, două investigaţii antitrust împotriva International Business Machines (IBM), suspectând că grupul a abuzat de poziţia dominantă deţinută pe piaţa serverelor.
Una dintre investigaţii a fost lansată în urma reclamaţiilor furnizorilor de software T3 şi Turbo Hercules împotriva practicilor IBM referitoare la legătura dintre hardurile pentru servere şi sistemele de operare livrate de companie. T3 şi Turbo Hercules au acuzat IBM că a blocat accesul pe piaţă al furnizorilor de tehnologie care permite utilizatorilor să folosească aplicaţii IBM.
A doua investigaţie, deschisă la iniţiatica Comisiei, este legată de un posibil comportament discriminatoriu faţă de alţi furnizori de servicii de întreţinere a serverelor.
„Comisia este îngrijorată că IBM ar putea să se fi angajat în practici anticoncurenţiale, în special prin restricţionarea sau întârzierea accesului la piese de schimb, în condiţiile în care este singurul furnizor al acestora”, se arată într-un comunicat al CE.
În 2009, au fost cheltuite 8,5 miliarde euro la nivel mondial şi trei miliarde de euro în spaţiul economic european pentru noi servere şi sisteme de operare destinate acestor computere.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





