Cumpără şi câştigi! Reclame înşelătoare, concursuri cu premii amăgitoare, stres permanent prin telefon sau e-mail. Programele TV şi ziarele sunt pline de astfel de anunţuri. În curând, practicile comerciale abuzive şi incorecte vor fi condamnate prin lege.

Se întâmplă şi la case mai mari! În Marea Britanie, trei posturi de televiziune, printre care şi BBC One, au recunoscut recent că au trişat în cadrul programelor interactive care prevăd premii în bani pentru apeluri telefonice suprataxate ale telespectatorilor. Practica nu lipseşte nici în România. Tocmai de aceea, în paralel cu o Directivă a Comisiei Europene (CE) care va intra în vigoare în iulie 2007, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat un proiect de lege care condamnă practicile comerciale incorecte.
Adaptat după directiva CE, proiectul de lege sancţionează reclamele prin care comercianţii încearcă să-şi vândă abuziv produsele sau în care promit „cadouri“ pe care consumatorul ajunge să le plătească de fiecare dată cu vârf şi îndesat.

Una dintre practicile pe care le condamnă viitoarea lege este cea a concursurilor cu premii, în special cele pe bază de telefoane cu suprataxă. La ora actuală, astfel de concursuri au invadat multe posturi TV. Chiar dacă, de cele mai multe ori, în colţul din stânga jos este scris că minutul de convorbire costă 1,19 euro plus TVA, telespectatorul care sună vorbeşte mai mult cu robotul decât cu moderatorul care împarte premiile. Bineînţeles, discuţiile cu robotul se taxează. Mai mult, poţi vorbi cu robotul şi poţi fi taxat chiar dacă respectivul concurs s-a încheiat şi nu mai este niciun fel de premiu pus în joc. „O astfel de practică comercială este incorectă, cu condiţia să se dovedească faptul că linia telefonică nu a fost suprasolicitată şi din această cauză apelul nu a fost preluat în direct şi consumatorul recompensat cu premiul promis“, spune Mihai Meiu, director ANPC.

Odată cu apariţia legii, practici de acest gen vor fi sancţionate de ANPC, pe baza reclamaţiilor consumatorului, cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei sau prin interzicerea concursului. În Marea Britanie, astfel de concursuri au ajuns să aibă o piaţă de 1,7 miliarde euro. Pentru România, datele nu sunt disponibile.
O altă practică sancţionată de viitoarea lege se întâlneşte la societăţile de asigurări, îndeosebi în cazul poliţelor Casco sau RCA. Actul normativ spune că solicitarea unor documente care nu sunt relevante pentru plata daunei de către asigurători sau refuzul sistematic al unui răspuns către asigurat constituie o practică incorectă şi poate fi amendată de ANPC. Măsura încearcă să limiteze întârzierea plăţilor de daune în cazuri pentru care asigurătorul nu are justificări. „Există cazuri în care asigurătorul RCA cere păgubitului accidentat din vina clientului lor să prezinte, pe lângă poliţa RCA doveditoare, şi copii ale documentelor care aparţin vinovatului pentru accident, deşi acestea nu sunt necesare pentru plata daunei“, spune Ion Moise, şef Serviciu lichidări daune auto la Generali.

Nici practicile de marketing şi vânzări agresive nu sunt trecute cu vederea de noul act normativ. De câte ori nu aţi primit telefoane repetate de la aceeaşi societate de asigurări care vă cere insistent să încheiaţi o poliţă de viaţă? De câte ori nu v-a bătut la uşă un vânzător ambulant, gata să vă facă nenumărate discounturi dacă îi cumpăraţi mai multe produse, revenind şi în cazul unui refuz. Câte plicuri nu aţi primit în cutia poştală, cu diverse oferte sau felicitări pentru câştigarea unui premiu care nu există decât dacă faceţi o întreagă serie de cumpărături? Chiar dacă răspunsul a fost mai totdeauna: „Nu mă interesează“ sau „Am deja o poliţă de viaţă“, apelurile agenţilor de vânzări au continuat. După apariaţia noii legii, bazele de date cu potenţiali clienţi, achiziţionate cu costuri mari, nu vor mai putea fi folosite pentru apeluri insistente în practicile de vânzări directe. 

29-1684-06_mihaimeiu_rp.jpgReacţie la practicile incorecte

«Din păcate, legile apar totdeauna în urma practicilor incorecte ale comercianţilor. Pentru unele dintre ele, încercăm cu această lege să fim proactivi, beneficiind de experienţa UE.»

Mihail Meiu, director Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

 

Condamnaţi de viitoarea lege

VÂNZĂRI PRIN TELEFON, e-mail sau vizite la domiciliu într-o manieră persistentă, chiar dacă există solicitarea expresă a consumatorului de a nu mai fi deranjat

ASIGURĂTORII care, pentru a plăti daunele, cer clientului dovezi neconcludente pentru obiectul poliţei, sau care refuză în mod repetat să răspundă solicitărilor consumatorului

RECLAME prin care se solicită COPIILOR să cumpere anumite produse sau să ceară părinţilor să le cumpere acele produse

CONCURSURI CU PREMII pentru care, în realitate, consumatorul plăteşte o taxă

PUBLICITATEA MASCATĂ – prezentarea de reportaje, reclame video sau print care nu anunţă că instituţia care-şi face reclamă a plătit (cele fără indicativul P)