Circulația rutieră ar putea fi restricționată în zona centrală a Brașovului

Autoritățile din Brașov au obținut un aviz crucial pentru planul lor de a restricționa circulația rutieră în zona centrală a orașului. După dezbateri ample cu toți factorii implicați, planul a primit aprobarea Comisiei de Circulație.

Potrivit propunerii, traficul rutier va fi limitat în centrul istoric și spre Șchei începând de vineri seara, de la ora 18.00, până duminică seara, la ora 22.00. Acest lucru vine în contextul multiplelor proiecte de pietonalizare desfășurate în ultimii ani, concentrându-se pe redarea zonelor istorice pietonilor, scrie BizBrasov.

Centrul istoric concentrează cea mai mare parte a monumentelor istorice ale Brașovului și are o valoare culturală, estetic-ambientală, deosebită.

În ultimii 20 de ani, zona a fost redată treptat pietonilor prin multiple proiecte de pietonalizare, cel mai recent vizând strada Apollonia Hirscher, între strada Grigoraș Dinicu și strada Castelului.

masini soferi trafic romania
SURSA FOTO: Unsplash

Astfel, sistemul de restricționare avizat de comisie vizează, pe lângă aplicarea unor semne de circulație și a unor camerelor video cu recunoașterea numărului de înmatriculare, și care îi vor detecta astfel pe „intrușii” care nu au liberă trecere în zonă, în perioada cu acces restricționat.

În plus, pe străzile principale care duc spre Centrul Istoric vor fi amplasate panouri electronice de informare și avertizare legate de aceste restricții privind circulația rutieră.

Riveranii nu vor fi afectați de această măsură

Pe lângă riverani și transportul public, potrivit oficialilor municipalității, sunt grupuri sau entități care au nevoie să acceseze zona permanent. Astfel, va exista un permis de vizitator pentru furnizorii de servicii, de la instalatori, pompe funebre, curieri, livratori etc, aceste detalii fiind stabilite prin regulament.

În prezent, în zona centrală și Șchei din Brașov sunt înmatriculate peste 5.000 de vehicule, majoritatea fiind deținute de persoane fizice.

Potrivit propunerii de regulament, cei care vor „fenta” camerele ar urma să fie sancționați cu 4 – 5 puncte amendă. Propunerea urmează să fie supusă aprobării Consiliului Local înainte de a fi implementată, iar realizarea tuturor lucrărilor de infrastructură necesare va avea loc în etape ulterioare.