Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Dezvăluire-bombă! Cine sunt beneficiarii Ordonanței lui Tudorel Toader! Liviu Dragnea, cap de listă!

Autor: | | -1 Comentarii | 12996 Vizualizari

Guvernul intenționează să adopte Ordonanța propusă de Tudorel Toader, a contestației în anulare, imediat după votul în Parlament la Legea bugetului, potrivit informațiilor provenite din interiorul PSD-ALDE. Efectele ordonanței - ștergerea completă a cazierelor a 75 de politicieni care au fost judecați de completuri de cinci judecători și a 19 magistrați.

Pe lângă resetarea carierei politice, toate aceste dosare vor beneficia şi de ştergerea prejudiciilor – banii confiscaţi vor fi daţi înapoi. Cele mai multe dintre aceste dosare, în cazul în care vor fi rejudecate în urma măsurii luate de Tudorel Toader, vor constata prescrierea faptelor. Care sunt faptele judecate din 2014 încoace la Înalta Curte de Casaţie Justiţie în complet de cinci judecători? Sunt fapte de corupţie, 52 de dosare, de evaziune fiscală, dar şi de trădare de ţară prin transmitere de secrete, precum şi de terorism – condamnarea lui Mustafa Tartousi, din dosarul Omar Hayssam, susţine Europa Liberă.

Cine beneficiază de pe urma Ordonanţei lui Tudorel Toader? Politicienii – 56 cu dosare de corupţie sau fapte asimilate, 19, în conflict de interese. Dintre ei, 18 foşti miniştri în diferite guverne.

Dosarul lui Liviu Dragnea pentru referendum, doi ani de închisoare cu suspendare, cu 4 ani de încercare, sentinţă din 2015. O contestaţie în anulare pe care ordonanţa lui Tudorel Toader i-ar permite-o ar constata prescrierea faptei. Data săvârşirii faptei este 29 iulie 2012, iar limitele de pedeapsă pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat sunt între 1 şi 5 ani de închisoare. Astfel, termenul de prescripţie este de 5 ani, la care s-ar putea adăuga încă 2,5 ani. Aşadar, la finalul anului 2019, fapta se prescrie. Adică, în plină campanie electorală pentru alegerea preşedintelui ţării.

Cătălin Voicu (fost senator PSD) nu ar scăpa doar de cazier – condamnare la închisoare de şapte ani pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu, prin prescripţia faptei. Voicu este şters şi de la plata prejudiciului – 200.000 de euro şi 119.000 lei.

Miron Mitrea ( ministru al transporturilor şi fost parlamentar-lider PSD) este iertat de plata a 327.928 de lei, suma care i-a fost confiscată în dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul ”Mită pentru casa mamei”. Faptele s-au prescris deja, închisoarea a executat-o, aşadar contestaţia în anulare îi deschide miza banilor recuperaţi. Mitrea însă, fost lider al PSD până în 2004, mai are un dosar din 2014, pentru corupţie, alături de Irina Jianu, şefa Inspectoratului de Stat pentru Construcţii în timpul guvernării Năstase.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD, proaspăt numit în conducerea Camerei Deputaţilor. Înaltul demnitar PSD are trei dosare la Înalta Curte şi are o condamnare cu suspendare, de 1, 6 ani, pentru dare de mită, fapta datând din ianuarie 2013-februarie 2014. Prescrierea ar interveni abia după 2021. Însă, o contestaţie în anulare, pe procedura completului de cinci judecători, presupune reluarea procesului şi oferă şanse termenului de prescriere.

Darius Vâlcov (fost ministru de finanţe, primul între consilierii premierului Dăncilă) – Dosarul pentru corupţie nr 2448/1/2016. A fost condamnat la opt ani cu executare, însă nu există până acum motivarea instanţei.

Sebastian Ghiţă, fost deputat PSD, Dosarul 167/1/2016 pentru luare şi dare de mită, abuz în serviciu, spălare de bani.

 

Thuma Hubert (fost deputat PNL), procuror Betelie Mihai, dosar din 2014, pentru infacţiune de corupţie, 6 luni închisoare cu suspendare.

Monica Iacob Ridzi, fost ministru PDL, pentru tineret şi sport, dosar de corupţie din 2014, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare.

George Copos, fost ministru al economiei şi industriilor PUR, cum se numea partidul lui Dan Voiculescu, absorbit între timp în ALDE. Are mai multe dosare. De evaziune fiscală şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, precum şi dosarul transferurilor din fotbal. În dosarul de evaziune şi spălare de bani, prejudiciul a fost de 876.914 euro, bani pe care Ordonanţa lui Toader îi permite să-i recupereze.

Codruţ Sereş, vicepremier reprezentând acelaşi partid al lui Dan Voiculescu, PUR. A fost condamnat pentru subminarea economiei naţionale.

Cătălin Teodorescu, fost deputat PNL, vicepreşedinte ANRP, cu Cocoş Dorin, Sergiu Diacomatu, Crinuţa Dumitrean, dosarul 1638/1/2015, al despăgubirilor pentru casele naţionalizate de comunişti.

Nagy Zsolt, ministru UDMR al comunicaţiilor, dosar din 2015, condamnat la patru ani cu executare pentru trădare prin transmiterea de secrete, dosarul privatizărilor strategice.

Adriean Videanu, fost ministru al economiei, PDL, achitat în dosarul de corupţie datând din anul 2015, pentru care DNA poate face contestaţie în anulare.

Tudor Chiuariu, ministru al Justiţiei, PNL, achitat pentru luare de mită într-un dosar de retrocedări datând din 2015. DNA poate formula contestaţia în anulare.

Viorel Hrebenciuc, deputat-lider PSD, în dosarul datând din 2015, cu pronunţare pe fond în primă instanţă, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar mai sunt Gheorghe Paltin-Sturdza, cu trei ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, Andrei Hrebenciuc, doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă, fostul deputat PSD Ioan Adam - 2 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, precum şi judecatorul Lorand Ordog, trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Florin Popescu, deputat PMP, fost preşedinte de Consiliu Judeţean Dâmboviţa, condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală – 60 de tone de pui oferiţi în campanie electorală.

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.