Analistii vorbesc de o tendinta ciudata prin care americanii incep sa produca modele mai mici, iar europenii sa mearga pe mana masinilor mai impunatoare. Ce a facut BMW cu noua Serie 3 este un bun exemplu. Dupa ce a regandit dimensiunile modelelor de la Seria 5 si a lansat Seria 1, o noua pozitionare a modelelor de la Seria 3 parea o miscare logica si necesara. Volkswagen se afla intr-o situatie oarecum diferita din punct de vedere economic. Producatorul german a devenit aproape dependent de cresterile si profiturile date de marca Audi. Modelele Volkswagen au umbrit in anii precedenti asteptarile financiare din cauza costurilor ridicate de fabricatie si a unor pasi neinspirati facuti de modele cheie, cum ar fi Golf si Phaeton.
Audi, 80% din valoarea grupului Volkswagen
Conform unor estimari facute de casa pariziana de brokeraj Exane, in anul 2004, in grupul german, un model Audi a adus in medie un profit operational de 1.374 de dolari, in vreme ce modelele Volkwagen generau un deficit de 13 dolari pe vehicul. Mai mult, Morgan Stanley a evaluat recent valoarea de piata a Audi la 14 miliarde de dolari, adica la circa 80% din cea a grupului Volkswagen. Bernd Pischetsrieder, directorul executiv Volkswagen, se zbate acum pentru a reorienta eforturile companiei catre lansarea unor masini mai mici si mai accesibile, cum ar fi anuntatul model de clasa subcompact Fox. In Romania situatia este insa diferita, in 2004 Volkswagen avand o cota de 12% din totalul importurilor de autoturisme din Romania.In aceste conditii, lansarea unui model mai mare si mai bine echipat decat precedentul pare a fi „o strategie proactiva a grupului german“, asa cum a declarat Pischetsrieder la lansarea modelului de la Salonul de la Geneva. Oricum, pretul noului Passat a provocat deja rumoare in industrie. O platforma superioara modelului precedent, care urca noul Passat in clasa D, la un pret considerat de multi ca fiind destul de redus. In Romania, pretul pleaca de la 16.223 de euro CIP, in conditiile in care in Germania el este cu peste 4.000 de euro mai mare. „Preturile sunt diferite pentru ca activam pe piete diferite. Vanzarile in Europa de Est sunt pe un trend ascendent, iar piata romaneasca este foarte bine vazuta“, spune Matei Albulescu, brand manager Volkswagen la Porsche Romania. Specialistii apreciaza ca aceasta strategie vizeaza in primul rand adjudecarea unei cote de piata cat mai bune pentru modelul Passat. Terenul castigat in urma cu 20-30 de ani pe pietele europene de anumite modele auto nu a mai fost pierdut in timp, iar nemtii stiu foarte bine acest lucru. Pana la aparitia acestui model, Porsche Romania a vandut circa 8.000 de automobile Volkswagen Passat pe piata romaneasca. „Vrem ca anul acesta sa vindem circa 2.000 de unitati“, explica Albulescu. Este evident ca noul Passat se va constitui intr-o concurenta serioasa pentru o serie de modele ale altor marci. Este vorba, in primul rand de Renault Laguna, Peugeot 407, Ford Mondeo sau Opel Vectra, dar si de modelele unor marci premium, precum BMW Seria 3, Toyota Avensis, Mercedes C Klasse sau Audi A4. Concurentii directi si-au facut alte strategii pentru a face fata direct lansarii noului Passat. „Era si normal sa facem acest lucru si sa raspundem cumva intrarii pe piata a noului Passat“, spune Radu Cristian, director comercial la Trust Motors, importator Peugeot in Romania.

Pe cine va concura noul Volkswagen Passat

Peugeot 407
Este considerat unul dintre concurentii directi ai noului Passat pe piata romaneasca. Anul acesta este estimata vanzarea unui numar de 1.500 de unitati din modelul 407, in conditiile in care in anul 2004 in Romania s-au vandut peste 7.000 de autoturisme Peugeot din toate modelele. De altfel, importatorul din Romania a recunoscut faptul ca a conceput o strategie speciala care sa raspunda intrarii pe piata a noului Passat.
BMW Seria 3
Pe piata europeana noul Passat este cel mai des comparat cu Seria 3 de la BMW. Comparatia pare oarecum ciudata daca ne gandim ca BMW este o marca premium, pretul CIP unui autoturism Seria 3 plecand de la peste 24.000 euro. Pentru anul acesta Automobile Bavaria, importatorul BMW in Romania, isi propune vanzarea a circa 200 de unitati BMW Seria 3.
Audi A4
Fara indoiala, noul Audi A4 este unul dintre succesele grupului german Volkswagen, fiind foarte bine perceput de piata. Desi pretul CIP de plecare al noului A4 este de circa 23.000 de euro, specialistii pietei auto nu exclud posibilitatea ca noul Passat prin noile dimensiuni si dotarile de care dispune sa se constituie intr-unul dintre competitorii care pot veni din zona marcilor premium.

Drive test

Volvo lanseaza motorul V8 pentru modelul XC 90
Producatorul suedez Volvo a lansat primul sau motor V8 de la fondarea sa in anul 1927, XC 90 fiind primul model propulsat de acesta. Lansat si in Romania de compania Forum Auto, importatorul oficial al autoturismelor Volvo, noul propulsor aduce si cateva noutati. Este vorba in primul rand de alegerea unui unghi de doar 60 de grade intre cele doua blocuri de cilindri, in detrimentul conventionalului unghi de 90 de grade. Motorul transversal, una dintre cerintele pentru noul V8, ajuta la mentinerea zonelor de comprimare frontale ale XC 90 pentru a nu compromite siguranta. XC 90 V8 beneficiaza de un motor de 4,4 litri, care dezvolta o putere de 315 cai putere in conditiile unui cuplu maxim de 440 Nm la 3.900 rotatii pe minut. In plus, noul model reuseste sa ajunga la o viteza de 100 de kilometri pe ora in doar 7,2 secunde. O alta premiera la nivel mondial este reprezentata de noul AWD cu Instant Traction, tehnologie care imbunatateste capacitatea de realizare a unui demaraj rapid si tractiunea pe suprafete alunecoase. XC 90 V8 beneficiaza de asemenea de o noua transmisie automata in sase trepte, cutia de viteze fiind dimensionata pentru a putea face fata unui cuplu mare.

Renault a vandut 2.000 de unitati in martie
Renault Romania a reusit sa vanda in luna martie aproximativ 2.000 de vehicule, vanzarile dublandu-se fata de perioada similara a anului trecut. Cele mai vandute modele au fost Clio Symbol – aproximativ 900 de unitati, si Megane Sedan – circa 600 de unitati. In luna martie, Renault, de asemenea, a vandut circa 200 de utilitare, aproape dublu fata de luna martie a anului trecut. Obiectivul de vanzari pentru piata romaneasca in anul 2005 al companiei Renault este de 13.000 de unitati.

Vanzari Ford cu 45% mai mari in primul trimestru
In primul trimestru al anului 2005 vanzarile Ford pe piata romaneasca au atins 1.221 de unitati, cu 45% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. Autoturismele detin o pondere de 68% din aceste vanzari, restul fiind dat de autovehiculele comerciale. Cu 378 de unitati, Ford Fiesta ocupa primul loc in cadrul vanzarilor de autoturisme, urmat de Mondeo cu 156 de unitati si vechiul model de Ford Focus cu 151 de unitati. Dupa ce Romcar, importatorul oficial al marcii Ford in Romania, a lansat acum cateva saptamani noul model Ford Focus, in luna martie au fost vandute 40 de unitati.