Alexei Miller şi directorul companiei energetice chineze CNPC, Zhou Jiping, s-au întâlnit la Beijing pentru a pune la punct acordul cadru prin care Rusia va furniza Chinei gaze naturale prin intermediul conductei 'ruta vestică'. Această ruta va face legătura directă între câmpurile de gaze din Vestul Siberiei şi zona de nord vest a Chinei prin Republica Altai.

'Ţinând cont de creşterea livrărilor via 'ruta vestică', pe termen mediu volumul gazelor naturale livrate Chinei va fi mai mare decât exporturile europene' a declarat Alexei Miller. Acesta a mai spus că formula de preţ pentru gazele naturale ruseşti livrate Chinei va include şi o obligaţie de tip take-or-pay. Potrivit clauzelor contractuale de tip "take-or-pay", clienţii Gazprom sunt obligaţi să plătească pentru o anumită cantitate de gaze naturale chiar dacă în realitate au achiziţionat o cantitate mai mică.

În luna mai a acestui an Gazprom a semnat un prim acord cu CNPC privind livrare a 38 de miliarde meteri cubi de gaze anual către China timp de 30 de ani via 'ruta estică' o conductă de 3.000 de kilometri denumită 'Puterea Siberei'. Livrările prin această primă conductă ar urma să înceapă în 2018. În momentul în care va fi terminată şi 'ruta vestică', China va deveni cel mai mare importator de gaz rusesc, cu 68 de miliarde de metri cubi anual, depăşind Germania, cu 40 miliarde de metri cubi.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.