China a devansat SUA devenind cel mai mare beneficiar de investiții străine directe în 2020, un an în care pe plan global investițiile străine directe (FDI) au scăzut cu 42% ca rezultat al pandemiei de coronavirus, arată un raport publicat duminică de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Scădere la nivel global ale investițiilor străine directe

La nivel global, investițiile străine directe (FDI) au scăzut până la 859 de miliarde de dolari în 2020, de la 1.500 de miliarde de dolari în 2019, arată raportul UNCTAD Investment Trends Monitor. „Investițiile străine directe au terminat anul 2020 cu 30% sub nivelul înregistrat după criza financiară globală 2009”, a subliniat UNCTAD.

Chiar dacă la nivel global investițiile străine directe s-au prăbuşit, în cazul Chinei au crescut cu 4% până la 163 de miliarde de dolari în 2020, de la 140 de miliarde de dolari în 2019. Comparativ, în SUA investițiile străine directe au scăzut cu 49% până la 134 de miliarde de dolari, de la 251 de miliarde de dolari în 2019.

Economia chineză s-a relansat în trimestru patru, când a înregistrat o creştere peste aşteptări, astfel că pe ansamblul anului trecut Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 2,3%. Potrivit acestor cifre, China este singura mare economie care a evitat o contracţie anul trecut.

Investiții străine directe de 166 de miliarde în America de Nord

La nivel regional, investițiile străine directe în America de Nord au scăzut cu 46% până la 166 de miliarde de dolari. Europa a înregistrat performanţe mai slabe, investițiile străine directe înregistrând o scădere de două treimi până la minus patru miliarde de dolari. Investițiile străine directe au scăzut cu 37% în America Latină şi Caraibe şi cu 18% în Africa.

Pentru acest an, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) se aşteaptă ca investițiile străine directe să rămână slabe, din cauza incertitudinii cu privire la evoluţia pandemiei de Covid-19.

„Efectele pandemiei asupra investiţiilor vor persista. Este posibil ca investitorii să rămână prudenţi în angajarea de capital pentru noi active productive peste hotare”, susţine directorul diviziei de investiţii de la UNCTAD, James Zhan.

FDI, care includ fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere precum împrumuturile şi investiţiile în interiorul unei companii, sunt un indicator al globalizării şi un posibil semnal al creşterii viitoare a lanţurilor de aprovizionare la nivelul companiilor.