În prima rundă ar putea aduna în jur de 27% din voturi, semnificativ mai mult faţă de toţi ceilalţi candidaţi. În a doua rundă, un sondaj recent a arătat că ar putea depăşi 40% din voturi (43% împotriva lui François Fillon şi 42% împotriva lui Emmanuel Macron), cu toate că acum câteva săptămâni era la un nivel mult mai scăzut (în jur de 35% din voturi). Publicarea rezultatelor unui nou sondaj aproape în fiecare zi pe parcursul campaniei prezidenţiale este o tradiţie franceză de lungă durată. Alte sondaje trebuie să confirme această tendinţă de creştere.

Cu toate acestea, pare deja evident că se înteţeşte cursa pentru preşedinţie şi că Frontul Naţional n-a fost niciodată atât de aproape de putere, ceea ce e îndeajuns pentru ca investitorii să se panicheze. 

« Efectul Le Pen » este real. În pieţele financiare, « efectul Le Pen » se poate observa deja: Investitorii speculează din ce în ce mai mult datoria suverană a Franţei. Volumele tranzacţionate pe datoria franceza au explodat în ianuarie trecut pentru a ajunge la 236,1 miliarde de euro, ceea ce corespunde unei creşteri de 40% în comparaţie cu media lunară a anului trecut,  marja obligaţiunilor franceze rămâne aproape de 80 de puncte de bază, ceea ce reprezintă cel mai mare nivel din 2012. Acum câteva luni era doar în jur de 20 de puncte de bază, CDS francez tocmai a trecut de nivelul de 70 de puncte de bază, deşi la finalul lui ianuarie era de 40 de puncte de bază, Indicele de nesiguranţă pentru politica economică din Franţa este la un maxim record, în timp ce nesiguranţa economică europeană a scăzut faţă de vârful din 2016, CAC 40 a avut o performanţă sub nivelul altor acţiuni europene de la începutul anului. În ciuda unui sezon bun din punct de vedere al câştigurilor, indicele francez a scăzut cu 0,3%, în timp ce Dax a sărit cu 1,9%, iar FTSE 100 cu 2%. Obligaţiunile suverane germane pe 2 ani, « Schatz », un activ folosit în mod tradiţional pentru siguranţă, pentru a depăşi nesiguranţa UE, se tranzacţionează la un nivel scăzut din punct de vedere istoric, aproape de -1%.

În calitate de cetăţean francez, pot spune că temerile investitorilor străini (aceştia deţin în jur de 60% din cuantumul datoriei suverane a ţării) sunt destul de supraestimate şi sunt în mare parte legate de necunoaşterea sistemului politic şi instituţional francez. 

Sondajele sunt de încredere. Votul în favoarea Frontului Naţional este bine estimat în sondaje, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Trump sau al mişcării pro-Brexit din moment ce acestea au fost fenomene politice noi destul de dificil de cuantificat. Acum câţiva ani, suporterii Frontului Naţional erau reticenţi în a-şi exprima public orientarea politică şi în toate sondajele votul lor era subestimat semnificativ (ceea ce explică de ce nu au prevăzut faptul că Jean Marie Le Pen a ajuns pe locul al doilea în alegerile prezidenţiale din 2002). Cu toate acestea, acum nu mai e aceeaşi situaţie. Aşadar, nu ar trebui să fie vreo surpriză prea mare în legătură cu rezultatul Frontului Naţional;

Ar fi nevoie de circumstanţe istorice excepţionale pentru ca Frontul Naţional să câştige, precum o scădere fără precedent a ratei de participare. În timpul celei de-A Cincea Republici (din 1958 încoace), rata medie de participare este de 80% în prima rundă şi de 81,5% în runda a doua. În toate alegerile în care Frontul Naţional se califică pentru runda a doua, s-a observat o creştere vizibilă a participării (+8 puncte de bază la alegerile prezidenţiale din 2002 şi la alegerile regionale din 2015, când partidul de extremă dreaptă s-a calificat pentru a doua rundă în 13 regiuni din 18, însă nu a câştigat în niciuna). Multe studii confirmă faptul că alegătorii adoptă în mod sistematic cel mai corespunzător comportament pentru a evita victoria candidaţilor sau listelor Frontului Naţional;

Marine Le Pen nu va putea avea destule voturi pentru a trece peste pragul decisiv de 50%. În ipoteza că vor exista 10 milioane de voturi în prima rundă ?i o rată de participare de 81,5% în a doua rundă, Frontul Naţional are nevoie de 8 milioane de voturi în plus pentru a câştiga. Provocarea este şi mai dificilă dacă rata de participare creşte, ceea ce se întâmplă de obicei atunci când Frontul Naţional este calificat în runda a doua. Presupunând o rată de participare de 87% (echivalentă cu nivelul din 1974, cea mai mare rată de participare pentru alegeri prezidenţiale din timpul celei de-A Cincea Republici), partidul are nevoie de 9 milioane de voturi în plus pentru a câştiga a doua rundă. Luând în considerare cel mai mare scor al lui Marine Le Pen în sondaje pentru runda a doua (43% din voturi), în toate scenariile posibile tot mai are nevoie de 2-3 milioane de voturi pentru a deveni preşedinte;

Pentru a deveni preşedinte, este crucială câştigarea voturilor celor de 60 de ani şi peste. Votanţii vârstnici au tendinţa de a vota cel mai puţin pentru FN din cauza exitului din zona euro şi a potenţialului impact asupra economiilor, şi au cea mai mare rată de participare în toate alegerile (87% în runda a doua pentru alegerile prezidenţiale din 2012 faţă de 80% pentru întregul electorat). Recent, Frontul Naţional a încercat să-şi îmblânzească atitudinea anti-UE, dar e improbabil ca acest lucru să genereze o răzgândire a votanţilor vârstnici care sunt de obicei mai înclinaţi să voteze candidatul de dreapta (în acest caz, François Fillon). 

Toate acestea par să indice faptul că Marine Le Pen are foarte puţine şanse să devină preşedinte în 2017, dar dacă Marine Le Pen face imposibilul… posibil?

La nivel instituţional şi politic: Marine Le Pen ar ajunge rapid în poziţia inconfortabilă a preşedintelui celei de-a Patra Republici care nu are nicio putere reală. Într-adevăr, este aproape sigur că Frontul Naţional nu va putea să asigure o majoritate în Parlament cu ocazia alegerilor legislative programate pentru 11 şi 18 iunie. Aşadar, ţara ar fi în situaţia de coabitare. Aceasta ar fi a patra oară din 1958 încoace şi prima dată de la referendumul asupra mandatului prezidenţial de 5 ani din septembrie 2000 care a avut ca scop evitarea coabitării pe cât posibil prin alinierea duratei mandatului prezidenţial cu cel al parlamentarilor. Coabitarea o va împiedica pe Marine Le Pen să organizeze un referendum legat de statutul de membru UE, aşa cum plănuia să o facă după negocierea unui « acord mai bun » cu Bruxelles-ul. Deşi recurgerea la referendum este o prerogativă al Preşedintelui (Articolul 11 din Constituţie), acesta poate fi organizat doar la propunerea guvernului sau la propunerea comună a Adunării Naţionale şi a Senatului. Chiar dacă e aleasă, Marine Le Pen nu ar fi în postura de a-şi implementa majoritatea măsurilor economice şi Europene. 

Pentru indicele bursier CAC 40: este destul de uşor de anticipat că piaţa de capital propriu franceză ar scădea abrupt în urma victoriei lui Marine Le Pen. Istoric vorbind, alegerile prezidenţiale franceze au un impact marginal asupra activelor financiare. Singurele alegeri din A Cincea Republică ce au avut consecinţe notabile au fost cele din 1981 şi au avut ca rezultat victoria candidatului socialist François Mitterrand. În cele 30 de zile ce au urmat primei runde, CAC 40 a scăzut cu aproape 20%, căci investitorilor le era teamă că « tancurile sovietice vor face paradă pe Champs Elysées ». Este posibilă o situaţie similară dacă Frontul Naţional câştigă, cel puţin până când investitorii străini îşi dau seama că noul preşedinte este impotent. 

Pentru costurile de împrumut ale Franţei şi pentru sustenabilitate fiscală: Teama principală a investitorilor străini este o creştere mare a ratei dobânzilor legată de risc politic. În 2007, plăţile datorie-dobânzi ale Franţei (ce reprezintă al doilea cel mai mare sector de cheltuieli ale statului) se ridicau la 2,5% din PIB şi doar la 1,7% în 2016 ca rezultat al dobânzilor reduse şi în ciuda creşterii semnificative a datoriei publice. Plăţile datorie-dobânzi ale Franţei ca procentaj din PIB este mai mic decât în majoritatea ţărilor europene (Marea Britanie, Italia, Spania), cu excepţia Germaniei. Datorită scadenţei lungi a datoriei franceze (7 ani), o evoluţie a dobânzilor de 1% are un impact anual de doar 0,14% în plăţile datorie-dobânzi. Chiar şi în cazul unor dobânzi care cresc brusc, plăţile datorie-dobânzi sunt prevăzute să scadă mai mult în 2017 şi 2018 (ajungând la aproape 1,5% din PIB) în ipoteza că randamentul obligaţiunilor suverane pe 10 ani ale Franţei este la 4%, rata anuală a inflaţiei la 2% şi creşterea anuală a PIB la 1%, toate celelalte fiind egale, abia la începutul anilor 2020 se va întâmpla ca plata datorie-dobândă să fie aproape de nivelul din 2012. În consecinţă, efectul dobânzilor mai mari legate de « efectul Le Pen » (care, probabil, nu va dura) sau de evenimente externe precum creşterea în general a inflaţiei nu ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra finanţelor publice în mare parte din viitorul mandat prezidenţial, arată analiza.

Te-ar putea interesa și: